Se afișează postările cu eticheta tata. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tata. Afișați toate postările

29 iulie 2008

Dor de Petra


Am început astăzi sondajul alăturat, dar cred că ştiu deja răspunsul! Îl aveţi în fotografie! Este Petra, fetiţa mea dulce, care, din păcate, nu este aici, a rămas în ţară alături de mama ei!

Cum am mai spus în postările de pe blog, mi-am îndeplinit un vis, adică VISUL de a trăi în Austria! Însă cu acest preţ. Sunt departe de Petra mea iubită şi mă doare fiecare clipă în care am timp să mă gândesc la ea. Şi în fiecare clipă în care am timp liber, mă gândesc la ea...

Hotelul este plin de copii veniţi în tabără. Vin încontinuu familii cu copilaşi cam de vârsta Petrei, care se joacă şi aleargă toată ziua pe aici. Mai mult, una dintre instructoarele taberei poartă numele Petra şi toată ziua se găseşte cineva să o strige!

Numai cine are copii ştie câtă dragoste se poate citi în ochii copilului tău când te priveşte! Sau câtă iubire poate răzbate din ţipătul auzit la telefon: "tati, e tati meu!"

Şi câtă durere poate fi în sufletul unui om când trebuie să răspundă la întrebarea: "când vii acasă, tati?" sau "ce îmi aduci?".

A trecut doar ceva mai mult de o lună şi sufăr cumplit... Poate asta e cea mai grea perioadă, cea imediat următoare despărţirii de copilul drag!

Probabil la această oră Petra îşi primeşte cadourile sosite în ţară de sâmbătă! Poate astăzi mama ei şi-a făcut timp să meargă la bunici cu Petra! Nu voi avea niciodată bani suficienţi să pot cumpăra cadourile care să înlocuiască timpul pe care îl petrecem departe unul de celălalt! Poate există un Dumnezeu şi poate, odată, Petra va veni să trăiască aici, în ţara aceasta care parcă şi-a făcut un scop din a oferi totul copiilor...

Petra, să ştii că tati te iubeşte!