Adio muştar de Tecuci! Vrem seminţe Nutline!

Aseară Raluca, omul care a stârnit rafala Muştar de Tecuci şi-a primit borcanele destinate ei! Mulţumirile s-au transformat în bere şi Jagermeister! Se citea fericirea pe faţa ei când examina borcanele şi mai că le-ar fi deschis acolo în bar să le guste! Şi, apoi, oarecum sfioasă îmi zice:
"Auzi, dacă poţi, spune-le românilor care vin pe la tine să-ţi aducă seminţe?"
"Ce?", zic eu!
"Seminţe, de alea de la Nutline, în pungă mare!"
O fi şi asta ceva, îmi zic în gând! Nu or fi seminţe pe aici!
"Dar ăştia nu au?"
"Ba da, dar sunt nashpa!"
E CLAR, AVEM ACEEAŞI PROBLEMĂ CA ŞI CU MUŞTARUL!
"Bine, le zic", spun.
"Da, dar vezi să le zici să fie obligatoriu de la Nutline, albe cu dungi negre şi obligatoriu să fie mari! Şi seminţele şi pungile!"
Deci, români care veniţi prin zonă, aduceţi pentru Raluca nişte seminţe! Musai de la Nutline şi musai albe cu dungi negre (invers, cică nu e ok!)
Chiar aşa, cine îmi dă rapuns la întrebarea următoare:
Seminţele de floarea sorelui, la fel ca şi zebrele, sunt albe cu dungi negre sau negre cu dungi albe?

Vând muştar de Tecuci!

Şi au venit românii... Sunt mulţi şi, se pare, mulţi dintre ei au citit blogul, drept pentru care am o provizie de Muştar de Tecuci de o să mă ţină până la anul! Dacă vor continua aşa, îmi deschid un magazin on-line cu muştar de Tecuci, pe care îl voi vinde la licitaţie, fiind plimbat prin vechiul Imperiu, deci fiind un muştar superior!
Cum am primit primele două borcane (astea, primele mi-au fost trimise de tata) le-am deschis! Pe amândouă, şi asta nu fiindcă sunt cretin, ci pentru că unul era dulce, altul era iute! Drept să spun, am rămas puţin dezamăgit! Motivul? Aveam să-l aflu după ce am început să consum bani pe telefoane în ţară să văd ce nu dă bine în ecuaţie de nu e muştarul de Tecuci bun. Şi am aflat că, ai mei, vrând să dovedească că mă preţuiesc, nu mi-au cumpărat cel mai ieftin muştar de Tecuci, la pahar de plastic, ci unul mai cu fiţe, la borcan! Prevăzători, mi-au pus lângă şi un muştar de masă, fabricat de un srl de pe lângă Bucureşti, care chiar era mai bun! Da, nu râdeţi, am desfăcut toate borcanele primite!
După două zile vine o altă familie, din Tg Mureş, care mi-aduce, de data aceasta, muştar de Tecuci la pahar de plastic, ieftin! Ăla e cu adevărat bun! Şi am continuat să primesc...
Acum, am vreo opt borcane (şi mai primesc săptămâna asta!) şi pahare de muştar de Tecuci, aşa că o să primească şi Raluca şi îi păstrez unul şi lui Julius . Cu restul...
Şi, am şi eu o întrebare, două poate mă ajută cineva: cum Dumnezeu poate fi fabricat Muştarul de Tecuci de mai multe firme? Care e cea adevărată? Se fac falsuri după Muştarul de Tecuci? Că văd că deja îl scriu cu literă mare, de parcă e marcă! Pe când timbre de siguranţă la muştar? Este Muştarul de Tecuci o marcă înregistrată, proprietatea cuiva? Că poate ne trezim ca mâine că o înregistrează bulgarii la UE şi noi luăm, din nou... Cu muştar, să nu ni se aplece!

Muştarul de Tecuci reloaded!

Cum amicul Julius scrie şi pe http://www.visurat.ro/ a publicat si acolo "Drumul muştarului". La comentarii, toader face o lista cu ce-i lipseşte românului din afară şi ce nu-i lipseşte emigrantului român (http://www.visurat.ro/2008/07/29/drumul-mustarului/#more-2764). Reproduc integral comentariul şi vă rog să adăugaţi la listă!


"Ai sa razi dar tuturor romanilor de afara le e dor de mustarul ala moale si dulceag de acasa. am o amica la dijon. care dijon e un fel de capitala mondiala a mustarului. ei, cand ne vedem la o friptanica ce fel de mustar iubim? cel de tecuci bineinteles.urmatoarele lucruri nu pot iesi din cap expatriatilor :
vinul alb,tuica/horinca/palinca - dar neaparat romanesti
mustarul,tigarile facute la noi (sa stii ca e si chestie de gust - ale noastre sunt mai “fumegatoare” si mai aspre, barbatesti),
sarmalele,mamaliga,ciorba,mancarurile grase facute cu ceapa prajita,
berea amara si mult prea rece pentru un occidental,
porumbul copt (poa’ sa fie si fiert),
costumatia gagicilor,
chefurile cu amicii,
nuntile (!),anii de studentie,
pomana porcului si/sau carnatii (plescoi, oltenesti, trandafir samd),
ajutorul primit de aiurea (rareori o sa vezi asta in occident),
capacitatea de a se lega conversatii in tren/autobuz/la coada etc.,
posibilitatea de a putea imprumuta ceva de la un vecin si/sau a-l suna,
faptul ca ii cunosti pe toti pe strada sau pe scara blocului (depinde de dimensiunea urbei)

ce nu lipsesc emigrantului (cu exceptiile bine-cunoscute):
manelele,semintele prajite,
“marcile” (d&g, armani…),
fotbalul de acasa,
politica de acasa,
praful eternului santier de acasa,
mijloacele de transport in comun,
nervozitatea,vesnica nemultumire si apelarea cu greata a tarii ca fiind “rromania”, “romanica” sau alte variatiuni pe aceeasi tema de catre niste insi care au pretentia de a fi civilizati,
tepele chelnerilor (si tepele in general),
spaga,
cum se conduce (agresiv, plin de nervi, smechereste) (-bine, nu e vina soferilor, toti soferii romani conduc prost si agresiv - nu ai cum altfel cu o scoala de 20 de ore, un examen deseori cumparat, cu o semnalizare(marcaj) dezastruoasa intr-un mediu format din soferi nervosi, agresivi si smecheri)
Comment by toader — July 29, 2008 @ 1:13 am

am uitat:
mici
paste
craciun
ceapa verde de primavara
nelipsitul mustar….
Comment by toader — July 29, 2008 @ 1:22 am "

Drumul muştarului (Rubrica lui Julius)

O surpriza plăcută mi-a făcut amicul meu şi fostul coleg de breaslă Julius Constantinescu, truditor cu "stiloul" (citeşte "tastatura") la cotidianul 7 Plus, din Bucureşti! Prin condeiul său, blogul meu a plecat din spaţiul virtual dând subiect articolului următor care apare tipărit marţi, 29 iulie:


Drumul mustarului
Julius Constantinescu

Micuta comunitate a romanilor din oraselului austriac Westendorf numara doar patru oameni (care, desi pare ciudat, nu-s trei in puscarie si unul la cersit). Unul dintre ei e amicul meu Lucian, ardelean cu nostalgia Imperiului care si-a implinit singur visul de a avea capitala la Viena. Asa. Si cum statea imperialistul Lucian intr-o zi si se plictisea, ca-n Austria, dupa cum sigur stiti, nu se-ntimpla niciodata nimic, il suna un alt sfert al comunitatii romanesti din Westendorf, Raluca: “Luci draga, imi faci si mie un serviciu? Poti sa-mi faci rost de ceva din tara?”. Imperialistul Luci, pe care austriecii inca n-au reusit sa-l asimileze complet, ca altfel clar ii trintea telefonul in nas, isi exprima disponibilitatea s-o ajute, afara de un singur caz: “Numai tigari sa nu vrei, ca pe toti ii rog sa-mi aduca mie tigari. De-alea nu-ti dau”. “Nu, ma, mustar vreau. Da’ de-ala de Tecuci, la pahar de plastic”. Asta, sa cada pe jos: “Da’ ce-are, ma, special mustarul de Tecuci? Nu e din ala penal? Nu e ala care curge?”. “Bai, o fi, da’ astia p-aci habar n-au ce-i ala mustar”.
A doua zi, amicul si imperialistul Luci se duce la supermarket, sa verifice personal inferioritatea mustarului austriac in fata mustarului romanesc la pahar de plastic, atit de apreciat de iubitorii micilor la carton din Tecuci. Si, dupa ce testeaza vreo trei mostre de mustar imperialist, comercializat cu aroganta in sticlute fandosite, verdictul saiu cade ca o lovitura de maciuca in capul productiei locale de mustar: “Bai frate, au astia un mustar de cacat de nu se poate”.
Peste o saptamina, ii soseste din Romania primul lot de mustar de Tecuci, adus de niste amici. Momentan, s-a hotarit sa-i spuna fetei ca n-a gasit pe nimeni dispus sa se care cu mustarul dupa el prin Austria. Iar daca se prinde si se-apuca sa-i faca scandal, va trebui sa-i spuna adevarul: el nu face comisione pentru toti romanii!

julius@gruppo-maxima.ro
http://www.7plus.ro/?arhiva=29/07/2008&id=9031

Muştar de Tecuci

Aici în Westendorf mai trăiesc trei români. Un barbat şi două femei. Pe el nu l-am cunoscut încă, pe cele două, da! Una e din Iaşi, alta din Constanţa.
Vine zilele trecute cea din Constanţa, Raluca şi mă întreabă:
- La tine vin mulţi români, crezi că ai putea ruga pe unul dintre ei să-mi aducă ceva din ţară?
- Cred că da, dar să nu fie ţigări, că pe toţi îi rog să-mi aducă mie ţigări...
- Nu, vreau muştar!
- Muştar?!
- Da, mă, de ăla de Tecuci!
- De Tecuci?
- Da, ăla, cel mai ieftin, la pahar de plastic!
- De ce?
- Păi au ăştia aici un muştar al dracului de rău!
Mă duc la Billa, chiar acolo unde lucrează Raluca şi cumpăr muştar de-al lor! Avea dreptate Raluca! Chiar e rău, acru, ca dracu'! Şi îmi aduc aminte de micii din piaţa Devei şi de muştarul ăla lungit cu apă...
Salivez! Mă duc la bucătărie să mănânc un wurst! Cu ketchup sau maioneză! Că mai am o săptămână până soseşte din ţară muştarul de Tecuci! Cred că o să-l păstrez ptr mine! Scuze Raluca, dar al lor e al dracului de rău....