07 septembrie 2008
04 septembrie 2008
Lasati mesajele aici!
Înapoi şi înainte
A fost şi o perioadă extrem de agitată din punct de vedere personal, perioadă care a culminat cu ameninţările primite la adresa copilului meu! Pentru că acea femeie care am avut neşansa să îmi fie soacră a început să bată din nou câmpii cum că ameninţările la adresa Petrei ar veni din partea unor tipi care au ceva cu mine, trebuie să precizez că ameninţările vin exact din partea celui pe care ea cu fiică-sa îl doresc nou tată al Petrei, om care a spus că după mamă vine în curând şi rândul fetei!!!!! Mulţumesc celor din Geoagiu care m-au avertizat asupra pericolului! Dar această problemă o va rezolva poliţia din Geoagiu şi Protecţia Copilului din Deva, sper eu... În caz contrar mă voi ocupa personal! Să-i ferească Dumnezeu să se clintească un fir de păr din capul Petrei!
Aşa că, blogul intră într-o nouă eră! Este cazul să fac paşii spre înainte! În câteva zile sper că va fi gata noua formulă grafică. Va fi mai diversificat şi pe lângă serialul "Nu vreau să fiu Dumnezeu" care se publică pe visurat pe blogul meu va fi publicat un alt serial! În plus vor fi rubrici de foto, amintiri, bancuri etc!
02 septembrie 2008
Declaratie!
Daca un fir de par se va clinti si Petra va avea de suferit ceva, acel om va cunoaste ce inseamna razbunarea unui tata!
Apel de pe numar privat!!!
Jurnalul se mută!
Ană, mândra mea frumoasă….
Scris de Vladimir Brilinsky
Am ascultat de câteva sute de ori celebra melodie populară "Ană, zorile se varsă" şi am discutat cu zeci de prieteni şi cunoscuţi dilema pe care o stârneşte acest izvor nesecat de profundă filosofie populară.
Unul dintre versurile acestui cântec spune că "dorul face cale-ntoarsă" şi dezbăteam care este acea cale pe care se va întoarce dorul lui Ion (ca să-l numim generic pe personajul adulterin al cantecului). La copii şi la nevastă sau la Ana, eterna iubită. El o numeşte pe Ana, "Mândra mea frumoasă" (probabil cel mai duios şi mai pătrunzător vers al folclorului erotic românesc), dar în acelaşi timp spune că "nevasta-i numa’ una şi copiii totdeauna". Şi de aici, zeci de
comentarii. Într-una dintre aceste dezbateri, cele mai multe făcându-se fireşte la un pahar, un mucalit, un taciturn care scoate două vorbe pe oră, plictisit de atâta
dezbatere fără rezultat, a replicat: "Dacă n-ai avut vreodată o Ană, nu eşti în stare să-ţi iubeşti nevasta cu adevărat". Nimeni nu l-a băgat în seamă şi toţi au râs de remarca lui.
Într-una din zilele trecute, copleşit de stresul cotidian, supărat pe toţi şi pe toate, în două ore mi-am încropit o valiză, am îndesat-o în maşină şi am plecat. Unde? Nici eu nu ştiam direcţia în care o iau. Rătăcind câteva zile, am ajuns în Austria, în inima Tirolului, în paradisul turismului montan european. Un prieten al meu, Lucian Stanciu, care se stabilise acolo de ceva timp, mi-a fost amabil şi mândru ghid. Nu doream magazine, nici forfotă şi nici vizita în fabulosul Kitzbuhel, unde fiţoşii din întreaga lume îşi bifează vizitele lor snoabe în locaţii exorbitante.
Doream doar să văd munţii. Să-i calc, să le simt măreţia, să le pătrund tainele şi să le ascult singurătatea. Totul era perfect şi de o frumuseţe ruptă din rai, o ordine şi o curăţenie cum numai în spitale găseşti, cu o arhitectură a bunului gust întinsă pe pajiştile pe care şi iarba creşte egal, cu vaci şi gâşte care merg numai pe un drum al lor bine stabilit.
Atât de mult m-a impresionat această frumuseţe montană, atâta emoţie mi- a stârnit, încât mi-a venit în minte versul cu "Mândra mea frumoasă" din cântecul lui Bocşa. Şi atunci am început să plâng. De-adevăratelea. Şi mă întrebam printre lacrimi, de ce a trebuit să ajung până aici, să văd atâta măreţie, atâta frumuseţe, când acasă, acolo la mine, de unde mă trag, mă aşteaptă, credincioşi, munţii mei. Şi atât de tare m-a apucat dorul de Poiana Omului, de Godeanu, de Sarmizegetusa, de Şurianu şi Vârful lui Pătru, că am coborât de pe munte şi, spre surprinderea tuturor, am făcut cale-ntoarsă, acasă, la munţii mei cei dragi, înţelegând mult prea bine că nu poţi iubi cu adevărat ceva decât dacă îl părăseşti pentru un timp, întorcându-te la el sau, după caz, la ea cu o dragoste însutită. La fel de frumoşi sunt munţii mei, ca şi cei din Austria, la fel de măreţi, la fel de plini de verdeaţă. Deosebirea dintre cele două locuri este că cei din Austria au fost şi sunt administraţi de nişte oameni gospodari, responsabili şi raţionali, iar munţii mei sunt bătaia de joc a unor golani şi a unor nemernici iresponsabili.
Articol publicat în Hunedoreanul
01 septembrie 2008
Revenire
31 august 2008
Vreme bună pentru septembrie!
Despre "Nu vreau să fiu Dumnezeu!"
Nu voi scrie aici cum se va termina, nici în ce direcţie va merge serialul! Voi spune doar că ideea - titlul mi-a venit prin anii 93-94 când lucram la defunctul cotidian Tineretul Liber din Bucureşti şi am avut ocazia să fiu coleg şi să devin prieten cu unul dintre cei mai buni scriitori SF din ţară, Dănuţ Ungureanu. Şi, ca să înlătur orice urmă de dubii vă pot spune că serialul este departe de a fi un SF!
În ce priveşte personajul principal feminin, acesta se numeşte Diana nu neapărat datorită faptului că soţia mea (sau încă soţia mea!) se numeşte aşa! Spre exemplu, la început Diana era brunetă cu părul creţ şi ochi albaştri! Şi se numea tot Diana...
Întîmplările sunt o combinaţie între realităţi trăite de mine şi ficţiune pură! Nu pot spune încă numărul episoadelor, dar vor mai fi câteva...:)) Ca şi frecvenţă de publicare am stabilit cu Sebi o apariţie la fiecare două zile! Vă pot asigura că, la rugămintea Denisei episoadelor vor fi mai lungi! Vă doresc lectură plăcută!
30 august 2008
Weekend de refacere!
Refacere, natură, pick-nick, etc, iată cum îmi voi petrece sfârşitul de săptămână! Şi, voi avea timp de scris! "Nu vreau să fiu Dumnezeu" va mai căpăta nişte episoade care, sper eu, vor stârni mai multe patimi şi comentarii. Oricum, este departe de final!
29 august 2008
Paradisul de la Mada
Am fost de multe ori în acea zonă unde un italian căsătorit cu o româncă şi-au făcut o pensiune decupată parcă din revistele de îndoctrinare creştină, cu peisaje bucolice promise unei vieţi pure, cu bucăţele de rai inserate printre rânduri de prozelitism tenace!
Am revăzut cu plăcere zona de care mă îndrăgostisem, poate unul dintre puţinele locuri de care mi-e dor din zona Geoagiu! Mi-am revăzut şi prietenii, Franco şi Melania, italianul şi românca stabiliţi în locul unde se termină drumul şi începe Raiul, Mada! L-am revazut şi pe Dan Terteci, redactorul ştirii, plimbându-se agale prin râul făuritor al Cheilor Măzii! Şi mi-am adus aminte câtă mizerie a adus râul acela, de undeva de sus, dinspre Balşa, primăvara asta când s-au topit zăpezile! Şi a început să-mi dispară dorul de acea zonă! Şi au început să-mi răsară în minte din ce în ce mai mult gunoaiele (menajere şi umane - cei la care fac referire se cunosc singuri! Poate odată o să îi şi numesc!) care strică farmecul aparte al acelui colţ de rai!
Bravo Dane pentru ştire! Bravo Franco şi Melania pentru că şi eu ştiu cum v-aţi luptat cu şpăgile şi toate celelalte obstacole ca să reuşiţi! Aştept să ne revedem şi să bem o Grappa di Prugno, hausgemacht di Franco! - :)) Asta să vadă lumea ce cosmopolit sunt!
Cât de prost poate fi un om?
Şi, chiar aşa, oare cât de prost poate fi un om care îşi freacă mulţumit mâinile, la adăpostul anonimatului sau a unui ID de idiot: "I-am tras-o lui Stanciu! I-am făcut-o!"? Şi fuge apoi ca un câine umil să-şi ia răsplata! Marş de aici, ăsta nu e un loc pentru proşti! La loc cu tine în biroul ăla unde zaci, pardon, cică munceşti! Noroc că v-a scos de la subsol, că vezi şi tu lumina zilei, şobolane!
Se termină concediile!
Vă aştept!