Ardealul din Tirol

Aş minţi dacă aş spune că de când sunt aici nu m-a lovit dorul de ţară! Aşa cum este ea, amărâtă şi zilnic siluită de incredibil de rapid îmbogăţiţii din pătura superioară a societăţii! Cu praf şi mizerie, cu fabrici de ciment amarnic devărsătoare de pulberi în aer, cu combinate în paragină, cu proiecte care vor intra în istorie fără a deveni realitate, cu oameni incapabili să realizeze proiecte, cu câini jigăriţi fugăriţi de hingheri prost plătiţi, cu bombe ordinare unde oameni pentru care săpunul va rămâne o necunoscută îşi beau banii de pensie alimentară datorată aventurii de o noapte transformată în viol, cu cerşetorii murdari şi cu conturi în bănci, cu maşini luxoase demarînd în trombă pe străduţe desfundate din margini de oraşe care nu ar avea dreptul la titulatura de comună, cu presă exaltată care îşi freacă pixurile de bucurie la fiecare viol mai acătării sau crimă spectaculoasă, cu şosele pe care circulatul cu maşina se transformă zilnic în aventura vieţii, cu vile la preţuri de hoteluri şi terenuri la preţuri de vile, cu ţărani pentru care plugul cu boi mai reprezintă un mijloc de trai nu exponat de muzeu... Şi înşiruirea ar putea continua!
Şi cînd mă năpădeşte dorul mai tare, privesc în jur!
Dealuri, munţi, văi! Verde impecabil, paşuni cu aspect de gazon! Sate cochete, care la noi ar trece drept burguri selecte! Oraşe frumoase, maşini mai puţin luxoase decât în România, oameni care şi când beau nu uită că a doua zi au servici, ştiri fără crime, violuri, asfalt perfect chiar şi în vârf de munte, etc!
Nu spun nimic nou descriind Austria! Au facut-o alţii, înaintea mea, mult mai bine, poate...
Ca ardelean, oriunde mă întorc, mă simt acasă! Oamenii se salută la fel precum saşii din Sebeş (Mühlbach), oraşul vacanţelor mele! De gătit se găteşte la fel cum gătea bunica! Tiroler Gröstl sunt cei mai puri cartofi tărăneşti, fierţi şi apoi pârgăliţi cu ceapă şi şuncă, peste care se aşează un ou ochi, schnapsul este o pălincă ceva mai slabă, jumările se servesc sub formă de pastă, cu ceapă, pita cu untură este o delicatesă, plăcinta cu mere o ştiu tot de când eram copil, de la Sebeş, clătitele cu mere, la fel! No, al nostru din ardeal este na-ul lor! No şi?, devine, na unt? ! Şi mai sunt cuvinte care te duc tot timpul cu gândul la vechiul Ardeal.
În rest, cum spuneam, relieful e identic cu cel din Ardeal. Cel puţin acest judeţ Kitzbühel seamănă perfect cu judeţul Hunedoara!
Aşa că, atunci când mi-e cel mai dor de ţară, îmi dau seama că trăiesc, de fapt, într-un Ardeal din Austria.
Şi de multe ori, în superbele seri din Ardealul din Tirol, mă cuprinde aşa, un dor de ţară... Şi o ură faţă de cei care m-au făcut să-mi caut Ardealul meu în Tirol! Şi o nostalgie faţă de vremurile bune, când ardelenii aveau capitala la Viena şi împăratul venea la Herculane şi Săcărâmb la tratament şi ozonificare! Şi o ură faţă de manele, cerşetori, bombe ordinare, străzi desfundate, şosele cu gropi, şoferi inconştienţi! Şi un dor de acasă, de Ardeal, de dealuri, munţi şi văi! Şi o ură faţă de buletinele de ştiri din ţară! Şi un dor de Ardeal...
E clar, mi-e dor de ţară! Dar, mai bine trăiesc în Ardealul din Tirol! De ce? Pentru că ştiu că dacă m-aş întoarce, mi-ar fi dor de Austria, de Ardealul din Tirol, cel fără praf şi mizerie, fără fabrici de ciment amarnic devărsătoare de pulberi în aer, fără combinate în paragină, fără proiecte care vor intra în istorie fără a deveni realitate, fără oameni incapabili să realizeze proiecte, făr câini jigăriţi fugăriţi de hingheri prost plătiţi, fără bombe ordinare unde oameni pentru care săpunul va rămâne o necunoscută îşi beau banii de pensie alimentară datorată aventurii de o noapte transformată în viol, fără cerşetorii murdari şi cu conturi în bănci, fără maşini luxoase demarând în trombă pe străduţe desfundate din margini de oraşe care nu ar avea dreptul la titulatura de comună, fără presă exaltată care îşi freacă pixurile de bucurie la fiecare viol mai acătării sau crimă spectaculoasă, fără şosele pe care circulatul cu maşina se transformă zilnic în aventura vieţii, fără vile cu preţuri de hoteluri şi terenuri cu preţuri de case, fără ţărani pentru care plugul cu boi mai reprezintă un mijloc de trai nu exponat de muzeu...