Îmi plouă în suflet cu lacrimi de copil...

De 48 de ore aici plouă. Mocăneşte, aşa cum numai la munte se poate întâmpla! Şi parcă plouă de-o veşnicie, parcă nici nu au fost zile frumoase, cu soare aşa cum numai la munte poate fi!
Şi parcă plouă şi în sufletul meu, cu lacrimi de copil supărat pentru că i-ai refuzat, firesc pentru tine, nedrept pentru el, un moft de moment! Cu lacrimi de copil trezit prea brusc din somnul dulce, cu lacrimi de copil certat, cu lacrimi de copil la care ai ridicat vocea incoştient, uitând că el nu are nici o vină că există şi că este rodul dragostei tale cu mama lui, cu lacrimi de copil care te enervează pe moment, pe care îl cerţi, după care plângi tu mai mult în sufletul tău pentru că l-ai certat!
Este cumplit să fii departe de copilul tău, să nu poţi vorbi cu el decât atunci când altcineva decide că ai voie, să îţi imaginezi ceas de ceas cam ce face, cam pe la ora asta trebuie să se trezească, acum papă, apoi trebuie să iasă la joacă...
Este cumplit să-ţi fie dor de el, de pozele lui, de glasul său, de hohotele de râs, de hohotele de plâns, de cubărirea aceea tandră la pieptul tău, de cuvintele acelea de o sinceritate dezarmantă: "tati, te iubesc!", de mânuţa aceea mică care se ascunde în pumnul tău, de obrazul fin care se înţeapă în barba ta supnând : "tati, nu te-ai bărberit!", de ochişorii aceia care râd cu toată fericirea din lume adunată în ei sau plâng revărsând întreaga durere a lumii!
Plouă aici de două zile, plouă în sufletul meu cu lacrimi de copil, plouă în sufletul meu cu lacrimi de dor de Petra...