"Se reface imperiul!"

Editorialul care urmează a fost publicat azi de Mesagerul hunedorean, cotidian din judetul Hunedoara (http://www.mesagerulhunedorean.ro/ ). Îl reproduc integral nu doar pentru că am onoarea sa fiu pomenit, ci pentru că Alexandru Gruian, semnatarul articolului are dreptate!


Se reface Imperiul...

Sportalm, hotel în satul austriac Westendorf. Sat e un fel de a spune, de fapt e o statiune, răcoare vara, pe caniculă, numai bună se schi iarna.

Gazda mea pentru mai putin de o zi, Lucian Stanciu (sunt dator o mentiune – el a insistat să mai rămân, eu nu am putut...), gazda mea deci îmi spune că-si propune să aducă acolo români, în calitatea sa de co-manager la hotelul amintit. Pare încântat de noul job, vizităm rapid statiunea pe jos si împrejurimile cu masina, totul e cât se poate de austriac, ordine deranjant de perfectă, dacă mi se permite un asemenea grad de comparatie, iarba ca gazonul nostru, telefericele circulă ca taxiurile, oameni linistiti, calmi, relaxati. Vezi cum îsi refac ăstia Imperiul? mă întreabă Lucian. Asa, usor, usor...E vorba, desigur, despre fostii titulari imperiali, austriecii. Au cumpărat Petrom, cu tot cu resurse, au cumpărat BCR-ul...Mda, zic, gândindu-mă că are dreptate, cel putin partial. Ce-i drept, au început destul de târziu. Poate că dacă investitorii austrieci seriosi ar fi încercat să vină pe piata românească mai repede, bazându-se tocmai pe existenta unei mentalităti românesti favorabile, alta ar fi fost soarta noastră. Poate că nu ar fi fost scandalurile cu Petrom, că de ce s-au vândut si resursele. Oricum, nimeni nu poate cumpăra cu forta dacă tu nu vrei să vinzi – asa că vina nu poate fi doar austriacă...Dacă investitiile ar fi început în 1995, nu în 2003, cum ar fi arătat România? Iar când vorbesc de o mentalitate românească favorabilă imperiului, multi stiu la ce mă refer, desi unora nu le place să o recunoască. Istoria nu a fost prea generoasă cu românii, dar multi discută, mai în glumă, mai în serios, cum ar fi fost să avem capitala la Viena. Ardelenii se laudă că uite, la noi (în Ardeal adică...) se păstrează cărti funciare de pe vremea imperiului. Era ordine, mă rog, dacă facem abstractie de răscoale si de discriminarea românilor. Stiu, poate nu reusim să facem abstractie. Eu vă propun doar un exercitiu imaginativ. Istoria nu se face cu ce-ar fi fost dacă..., asa că imperiul devine unul economic de inspiratie târzie.Mă despart de Lucian Stanciu, plecăm spre Salzburg. Nu ne oprim, nu avem timp nici să vizităm resedinta lui Hitler de la Berchtesgaden, poate altă dată. Intrăm la abatia din Melk, nu departe de Viena, acolo se petrece actiunea romanului “Numele trandafirului” de Umberto Eco. E închis, vedem mănăstirea pe dinafară, ajungem la Viena, tocmai la timp pentru a afla că nu am anuntat întârzierea la hotel si prin urmare nu mai avem cameră. Ni se găseste totusi alta, apoi mergem în piata din fata primăriei. Acolo, în fiecare an, se proiectează filme muzicale pe un ecran imens, iar la chioscuri se vinde mâncare din toate regiunile lumii. Alegem bucătăria indiană si felul numit “chicken tikka”, ceva pui cu tăietei, condimentat. Vedem pe ecran opera Tosca de Puccini, o montare grandioasă, foarte bine filmată, si asa trece de 11 seara...