Buun! Acum ca am terminat succinta prezentare a episodului Geoagiu Bai, vom trece la stramutarea mea in Austria! A, ca sa nu fac o nedreptate, trebuie sa mai precizez ca printre vanatorii de favoruri ale noului patron de la Germisara este si un om care are idee ce inseamna turismul, dar dupa cat il cunosc, nu va mai rezista multa vreme si va pleca! Va fi invins si el de "yes man"-ii cu capul plecat si de patronul care nu stie pe cine si in ce fel sa aprecieze!
Asadar, pe 1 mai mi-am depus demisia si am beneficiat de bunavointa patronului in a nu veni la serviciu in zilele de preaviz, asta ca o compensatie pentru sutele de ore suplimentare adunate intr-un an si neplatite! Mai exact, daca am hotarat sa plec, am devenit un fel de dusman de clasa al hotelului, devenea periculos sa mai raman pe acolo! Pe 16 mai am plecat in Austria, direct spre Brixen, o localitate cocheta din Tirol, unde mi-am stabilit cartierul general si am inceput sa vizitez zilnic pensiunile de inchiriat pe care le gasisem pe internet. Avusesem o tentativa de a prelua in locatie de gestiune pensiunea unor romani, oameni importanti, din Bucuresti si Iasi, dar mi-am dat seama la timp ca plec din Romania pentru a scapa de mentalitatile romanesti, nu doar pentru a admira superbul peisaj al Alpilor.
Si au inceput vizitele. Am intalnit toate categoriile de oameni in proprietarii de pensiuni. De la oameni cu carte multa, pana la taranul neoas din Austria. Ca o trasataura comuna, pe care o constatasem anterior si care avea sa fie confirmata ulterior, pe fata tuturor se citea asa o liniste interioara, un sentiment de bine si implinire, atat de strain romanilor! Am gasit pensiuni in paragina si pensiuni parca decupate din cartea de povesti cu Hänsel si Gretel. Ca o paranteza, o pensiune de cca 20 de camere se poate inchiria cu 2000-2500 euro pe luna, adica cam cat costa chiria unui magazin de pe centrul Devei.
Intr-o dimineata apare proprietarul pensiunii unde locuiam si ma intreaba daca sunt in concediu. Ii spun ca nu si ii povestesc ce fac si cu ce scop am venit. Nu zice nimic si a doua zi vine cu un pliant in mana si-mi arata un hotel care semana cu un castel (vezi foto). Imi spune ca nu ar strica s vorbesc cu proprietarul care ar vrea sa vanda sau sa inchrieze, ceva de genul acesta. A doua zi mergem impreuna la el. Din satul alaturat (sat, in limba austriaca inseamna mult peste un oras de talia Geoagiu, Simeria sau Tandarei:)) ) - care aveam ulterior sa aflu ca fusese declarat, acum cativa ani, "cel mai frumos sat din Europa" - am inceput sa urcam o panta destul de abrupta, cu serpentine, pe un drum perfect asfaltat, evident. Si am ajuns la hotelul care in scurt timp avea sa-mi devina casa si loc de munca. De cum am ajuns, am stiut ca aici imi doresc sa raman! Proprietarul, un tirolez tipic, pe numele sau Matthäus, mi-a explicat ca a construit singur, cu mana sa, hotelul si ca de 40 de ani se ocupa de el. Simte ca s-a cam plictisit, motiv pentru care nu mai are inima sa traga asa tare ca la inceput! In fine, dupa trei intalniri, ne-am inteles ca eu sa vin si sa ne ocupam impreuna de hotel, urmand sa trecem impreuna peste sezonul de iarna, aducator de "speck", cum spun austriecii, adica grasime care tine toata vara! Intradevar, hotelul se afla in aria de schi Wilder Kaiser, care a fost declarata in 2004 si 2005 cea mai buna zona de schi din Europa!
Zis si facut, m-am mutat cu catel si purcel - fara sotie si copil - la Westendorf, judetul Kitzbühel, landul Tirol, Austria.
Si, in acest fel, de la jumatatea lunii iunie visul meu a devenit realitate!
(va urma)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu