Strenge Rechnung, gute Freunde!

Ceea ce citiţi în titlu reprezintă poate principiul fundamental al vieţii în Austria, poate chiar mentalitatea austriacă, poate chiar pe aceste cuvinte s-a clădit un Imperiu care acum renaşte mai ceva dacât pasărea Phoenix!
În traducere adaptată, ar însemna "factură corectă, prieteni buni!". Cu alte cuvinte, poţi fi oricât de prieten cu oricine, dacă prietenia contează, atunci factura va fi corectă! Fără discounturi, fără furăciuni!
Şi, chiar aşa este! Am văzut-o cu proprii ochi! Aseară, doi dintre oaspeţii hotelului, doi tineri, care erau împreună, pe lipeală - ce mai!, au băut câte o bere la bar! La momentul plăţii, ea plăteşte cei 2,5 euro, iar el se scuză că nu are banii la el şi plăteşte mâine! Pentru hotel, ei fiind cazaţi, nicio problemă! Ce m-a frapat pe mine a fost faptul că prietena sa, deşi era cu portofelul în mână, nu a schiţat vreun gest prin care să achite ea, până ajung în cameră, cei 2,5 euro!
Primul care mi-a spus cuvintele din titlu a fost Adrian Ovezea (românul din Viena), dar nu am luat aprecierea sa în considerare decât, cel mult, ca o figură de stil! Apoi am văzut-o cu ochii mei! Şi, apoi mi-am amintit că la hotel vin, la câte o bere sau chiar câte o băută, priteni de-ai lui Mathhäus. Credeţi că beau pe gratis până cad jos? Nu, nici pomeneală! Un schnaps, uneori chiar un wurst sau un grătar din partea casei, în rest, Strenge Rechnung, gute Freunde!
Şi cam aşa funcţionează totul pe aici! Datorie, un cuvânt cunoscut doar băncilor...

Sa priveşti oamenii în ochi!...

... asta mi-a spus Adrian Ovezea, românul stabilit la Viena, care m-a vizitat acum câteva zile! A spus că ăsta e unul dintre cele mai importante lucruri în Austria!
Şi are dreptate! Mi-a spus că de câte ori saluţi un om, când îi soliciţi ceva sau când îţi mulţumeşte, când dai noroc cu el, trebuie să-l priveşti în ochi, să stabileşti contactul vizual cu el pentru câteva secunde, timp în care din priviri îi transmiţi ceea ce spui prin vorbe!
Acest lucru nu-l ştiam. De când Adi mi l-a spus, de fiecare dată privesc adânc în ochi fiecare om, chiar dacă pentru un român poate părea o invadare temporală a intimităţii celuilalt! Şi, avea dreptate Adi, ei fac la fel, şi când le răspunzi cu aceeaşi monedă, apreciază cum se cuvine acest lucru!
Şi chiar sunt sinceri, atunci când te privesc în ochi şi-ţi spun "bitte schön" sau "danke schön"! Şi privirea directă pe care ţi-o aruncă chiar şi femeile când te salută nu are nici un fel de conotaţie sau intepretare care în România ar suna de genul: "gata, ai văzut cum s-a uitat la mine, pot să i-o pun!"
Cred că prin definiţie aceşti oameni sunt mult mai sinceri decât noi! Şi de aceea ei nu îşi ascund privirea, ci caută să te privească în ochi, să vadă dacă eşti ca ei! Sfatul lui Adi, uită-te în ochii lor când vorbeşti cu ei, a fost unul bun! Poate din jena care ne guvernează de cîte ori ieşim din spaţiul mioritic şi ajungem pe tărâmuri civilizate avem tendinţa de a pleca capul jos! De fapt, asta a fost chiar politica externă cea mai folosită de România, ne defineşte!
Aşa că, români care veniţi în Austria, capul sus, privirea demnă, nu avem de ce să ne fie ruşine! (Măcar să gândim aşa, că văzând ştirile de zi cu zi în mass media noastră, chiar avem de ce să ne fie ruşine!)

Cuiul ruginit - primul accident de muncă

Aici se practică un joc foarte popular: bătutul cuiului in butuc! Vine cam aşa: într-un butuc se bat unul lângă altul câte un cui de fiecare jucător. Cuiele sunt efectiv lipite unul de celălalt. Fiecare jucător trebuie să-şi bată cuiul cât mai repede. Se loveşte cu partea ascuţită de la un piolet, pe rând! Cine rămâne ultimul plăteşte un rând de schnaps (palinca lor ceva mai slaba).
Tocmai de la asta mi s-a tras primul accident "de muncă" din Austria! Am amenajat ieri seara un nou loc de bătut cuie (mai aveam unul în restaurant) pe terasa de la bowling-bar! Şi, normal, aveam nevoie de un butuc. Pe care, evident, nu îl puteam găsi decât în magazie!
Magazia aici este un concept care aduce a farmacie in România! Totul este aşezat la locul său, nimic nu zboară, nici urmă de praf, ulei sau alte cele! Am găsit rapid butucul care să se potrivească, l-am ochit din priviri şi am pornit spre el! Şi atunci am călcat pe singura bucată de lemn aşezată aiurea, lângă masă, care avea, bineînţeles că îndreptat în sus, un cui, şi ăla - vorba bancului cu ghinionistul - ruginit. Cui care s-a înfipt fără ruşine în talpa mea prea puţin protejată de şlapii din piele proaspăt achziţionaţi!
Concluzia? Adio şlapi, pansament pe talpă, dezinfecţie internă şi externă cu schnaps, şi la dracu' cu ea ordine exagerată!
Vă daţi seama că într-o magazie de acasă numai un tâmpit intră în şlapi, când capcane perverse de genul acesta te pândesc la tot pasul, asta ca să nu mai vorbim de posibile animale de casă precum şobolanul! Sau, chiar dacă faci imprudenţa să intri desculţ sau cu şlapi, ai grijă pe unde calci, umbli ca pe ouă, adică mai rău, ca pe propriile tale ouă! A, şi să nu uit, rugina e tot rugină şi aici, aşa că riscul de infecţie rămâne!
Şi, vedeţi acum finalul:
Vazându-mă şchiopătând şi folosind schnapsul pentru frecţie, Matthäus mă întreabă ce-am păţit?
- Am călcat pe cuiul ăla din scândura din magazie!
- Aaa, păi scândura era pusă jos acolo, că am nevoie mâine de ea, şi era întoarsă cu faţa în sus să se vadă CUIUL, SĂ NU CALCE CINEVA ÎN EL...

Westendorf - Astăzi dimineaţa

Dimineţile au ceva aparte, deosebit, aici la Sportalm Vital Hotel!(www.cazareaustria.blogspot.com)

După ploaia de aseară, cu tunete şi fulgere, soarele proapsăt al dimineţii a ridicat de la primele ore norii din păduri! Fotografiile alăturate au fost făcute la ora 9,00, de pe terasa hotelului! Acolo unde sunt norii, seara pot fi admirate ireale apusuri!
Iar în ultima fotografie, un singur brad mai stă pavăză dezlănţuirii luminii şi călduri astrale...

Dor de Petra

Am început astăzi sondajul alăturat, dar cred că ştiu deja răspunsul! Îl aveţi în fotografie! Este Petra, fetiţa mea dulce, care, din păcate, nu este aici, a rămas în ţară alături de mama ei!

Cum am mai spus în postările de pe blog, mi-am îndeplinit un vis, adică VISUL de a trăi în Austria! Însă cu acest preţ. Sunt departe de Petra mea iubită şi mă doare fiecare clipă în care am timp să mă gândesc la ea. Şi în fiecare clipă în care am timp liber, mă gândesc la ea...

Hotelul este plin de copii veniţi în tabără. Vin încontinuu familii cu copilaşi cam de vârsta Petrei, care se joacă şi aleargă toată ziua pe aici. Mai mult, una dintre instructoarele taberei poartă numele Petra şi toată ziua se găseşte cineva să o strige!

Numai cine are copii ştie câtă dragoste se poate citi în ochii copilului tău când te priveşte! Sau câtă iubire poate răzbate din ţipătul auzit la telefon: "tati, e tati meu!"

Şi câtă durere poate fi în sufletul unui om când trebuie să răspundă la întrebarea: "când vii acasă, tati?" sau "ce îmi aduci?".

A trecut doar ceva mai mult de o lună şi sufăr cumplit... Poate asta e cea mai grea perioadă, cea imediat următoare despărţirii de copilul drag!

Probabil la această oră Petra îşi primeşte cadourile sosite în ţară de sâmbătă! Poate astăzi mama ei şi-a făcut timp să meargă la bunici cu Petra! Nu voi avea niciodată bani suficienţi să pot cumpăra cadourile care să înlocuiască timpul pe care îl petrecem departe unul de celălalt! Poate există un Dumnezeu şi poate, odată, Petra va veni să trăiască aici, în ţara aceasta care parcă şi-a făcut un scop din a oferi totul copiilor...

Petra, să ştii că tati te iubeşte!

Muştarul de Tecuci reloaded!

Cum amicul Julius scrie şi pe http://www.visurat.ro/ a publicat si acolo "Drumul muştarului". La comentarii, toader face o lista cu ce-i lipseşte românului din afară şi ce nu-i lipseşte emigrantului român (http://www.visurat.ro/2008/07/29/drumul-mustarului/#more-2764). Reproduc integral comentariul şi vă rog să adăugaţi la listă!


"Ai sa razi dar tuturor romanilor de afara le e dor de mustarul ala moale si dulceag de acasa. am o amica la dijon. care dijon e un fel de capitala mondiala a mustarului. ei, cand ne vedem la o friptanica ce fel de mustar iubim? cel de tecuci bineinteles.urmatoarele lucruri nu pot iesi din cap expatriatilor :
vinul alb,tuica/horinca/palinca - dar neaparat romanesti
mustarul,tigarile facute la noi (sa stii ca e si chestie de gust - ale noastre sunt mai “fumegatoare” si mai aspre, barbatesti),
sarmalele,mamaliga,ciorba,mancarurile grase facute cu ceapa prajita,
berea amara si mult prea rece pentru un occidental,
porumbul copt (poa’ sa fie si fiert),
costumatia gagicilor,
chefurile cu amicii,
nuntile (!),anii de studentie,
pomana porcului si/sau carnatii (plescoi, oltenesti, trandafir samd),
ajutorul primit de aiurea (rareori o sa vezi asta in occident),
capacitatea de a se lega conversatii in tren/autobuz/la coada etc.,
posibilitatea de a putea imprumuta ceva de la un vecin si/sau a-l suna,
faptul ca ii cunosti pe toti pe strada sau pe scara blocului (depinde de dimensiunea urbei)

ce nu lipsesc emigrantului (cu exceptiile bine-cunoscute):
manelele,semintele prajite,
“marcile” (d&g, armani…),
fotbalul de acasa,
politica de acasa,
praful eternului santier de acasa,
mijloacele de transport in comun,
nervozitatea,vesnica nemultumire si apelarea cu greata a tarii ca fiind “rromania”, “romanica” sau alte variatiuni pe aceeasi tema de catre niste insi care au pretentia de a fi civilizati,
tepele chelnerilor (si tepele in general),
spaga,
cum se conduce (agresiv, plin de nervi, smechereste) (-bine, nu e vina soferilor, toti soferii romani conduc prost si agresiv - nu ai cum altfel cu o scoala de 20 de ore, un examen deseori cumparat, cu o semnalizare(marcaj) dezastruoasa intr-un mediu format din soferi nervosi, agresivi si smecheri)
Comment by toader — July 29, 2008 @ 1:13 am

am uitat:
mici
paste
craciun
ceapa verde de primavara
nelipsitul mustar….
Comment by toader — July 29, 2008 @ 1:22 am "

Drumul muştarului (Rubrica lui Julius)

O surpriza plăcută mi-a făcut amicul meu şi fostul coleg de breaslă Julius Constantinescu, truditor cu "stiloul" (citeşte "tastatura") la cotidianul 7 Plus, din Bucureşti! Prin condeiul său, blogul meu a plecat din spaţiul virtual dând subiect articolului următor care apare tipărit marţi, 29 iulie:


Drumul mustarului
Julius Constantinescu

Micuta comunitate a romanilor din oraselului austriac Westendorf numara doar patru oameni (care, desi pare ciudat, nu-s trei in puscarie si unul la cersit). Unul dintre ei e amicul meu Lucian, ardelean cu nostalgia Imperiului care si-a implinit singur visul de a avea capitala la Viena. Asa. Si cum statea imperialistul Lucian intr-o zi si se plictisea, ca-n Austria, dupa cum sigur stiti, nu se-ntimpla niciodata nimic, il suna un alt sfert al comunitatii romanesti din Westendorf, Raluca: “Luci draga, imi faci si mie un serviciu? Poti sa-mi faci rost de ceva din tara?”. Imperialistul Luci, pe care austriecii inca n-au reusit sa-l asimileze complet, ca altfel clar ii trintea telefonul in nas, isi exprima disponibilitatea s-o ajute, afara de un singur caz: “Numai tigari sa nu vrei, ca pe toti ii rog sa-mi aduca mie tigari. De-alea nu-ti dau”. “Nu, ma, mustar vreau. Da’ de-ala de Tecuci, la pahar de plastic”. Asta, sa cada pe jos: “Da’ ce-are, ma, special mustarul de Tecuci? Nu e din ala penal? Nu e ala care curge?”. “Bai, o fi, da’ astia p-aci habar n-au ce-i ala mustar”.
A doua zi, amicul si imperialistul Luci se duce la supermarket, sa verifice personal inferioritatea mustarului austriac in fata mustarului romanesc la pahar de plastic, atit de apreciat de iubitorii micilor la carton din Tecuci. Si, dupa ce testeaza vreo trei mostre de mustar imperialist, comercializat cu aroganta in sticlute fandosite, verdictul saiu cade ca o lovitura de maciuca in capul productiei locale de mustar: “Bai frate, au astia un mustar de cacat de nu se poate”.
Peste o saptamina, ii soseste din Romania primul lot de mustar de Tecuci, adus de niste amici. Momentan, s-a hotarit sa-i spuna fetei ca n-a gasit pe nimeni dispus sa se care cu mustarul dupa el prin Austria. Iar daca se prinde si se-apuca sa-i faca scandal, va trebui sa-i spuna adevarul: el nu face comisione pentru toti romanii!

julius@gruppo-maxima.ro
http://www.7plus.ro/?arhiva=29/07/2008&id=9031

Un român austriac pur!

A venit în vizită la Sportalm Vital hotel din curiozitate! Stă de 10 ani în Austria, la Viena şi e un român austriac pur! Se numeşte Adrian Ovezea si îl vedeţi în poza alături de mine şi soţia sa, Carmen.

Cum este unul dintre cei care întreţine spiritele pe forumul românilor din Austria (www.wien.ro ), mi-a urmărit postările de acolo de trei ani încoace, de pe vremea când de-abia speram să ajung să trăiesc aici!

După ce a aflat din forum că mi-am îndeplinit visul, am început să ne conversăm pe messenger. Şi, cum se află în concediu, şi-a schimbat planurile făcute demult (v-am zis doar că e deja austriac, aştia îşi planifică concediile în detaliu cu multă vreme înainte) şi a oprit o noapte la mine! Doar să mă cunoască! Pe parcursul timpului necesar pentru golirea a trei sticle de vin roşu, neaoş d-aici din Imperiu, Zweigelt se numeşte, mi-a mai dezvăluit câte ceva despre mentalitatea austriacă! Dar despre asta, în curând! Pînă atunci, mulţumesc de vizită, Adrian!

România în topul mondial al turismului...

Ca o chintesenţă a articolului de mai jos, iată următoarele rânduri preluate din România liberă (http://www.romanialibera.ro/a130060/turismul-marele-pariu-pierdut.html):

"...analizam transformarile petrecute in industria turistica in fiecare din aceste tari, incepand cu Romania, care a pierdut startul in acest domeniu si, potrivit clasamentelor internationale, se afla demult chiar si in urma Bulgariei. Deocamdata, din cauza infrastructurii subdezvoltate, tara noastra este clasata pe locul 76 in topul mondial al competitivitatii in turism, intre Azerbaidjan si El Salvador."

Şi iată, totuşi, şi o veste ceva mai bună:

"Totusi, potrivit datelor Consiliului Mondial al Turismului si Calatoriilor, din punct de vedere al perspectivelor de crestere a industriei turismului, Romania ocupa locul sapte din cele 176 de tari luate in considerare."

Perspetitve, ţara noastră a avut dintotdeauna. Punerea lor în practică e mai grea. Nu ştiu de ce, dar din acest punct, România seamănă mult cu fotbalistul care se naşte talent, dar moare speranţă! :))

Patronii din turismul românesc

Cum primesc newsletter-uri cu tonele, zilnic, vrând - nevrând rămân la curent cu ceea ce se întâmplă în ţară! Şi aşa, răsfoind site-urile, ajung si dau si peste ştiri oarecum de pe la marginea buletinelor informative, dar care conţin, uneori, mai multă informaţie de calitate decât "head-line"-urile. Aşa am dat şi peste ştirea aceasta de pe http://www.antena3.ro/, pe care trebuie să o citiţi, pentru că explică cel puţin câteva dintre motivele din cauza cărora turismul românesc merge aşa cum merge! Sublinierile îmi aparţin:

În plin sezon estival, în turism se resimte criza de personal calificat. Chelnerii, barmanii şi bucătarii pricepuţi ori s-au reprofilat ori au plecat din ţară. Vechea şcoală românescă de turism s-a desfiinţat, iar cea nouă e ca şi inexistentă. Iată de ce avem parte de servicii proaste în concediu. Cum s-a ajuns aici şi ce se poate schimba, au aflat colegii noştri de la “Reporter Special”.Serviciile sunt una dintre marile probleme ale litoralului românesc. Personalul este obraznic, plictisit, murdar şi necalificat. Preşedintele Patronatului Industriei Hoteliere spune că personalul calificat şi cu experienţă preferă să muncească în străinătate. O altă problemă, semnalată de Nicolae Pupăză, preşedinte al asociaţiei Maitre D'Hotel România, este a aceea a patronilor.Majoritatea nu sunt de profesie şi, devenind patroni “prima lor grijă a fost să-şi pună în punctele cheie rudele care nu aveau nicio pregătire profesională”. Ei sunt interesaţi să-i “coste cât mai puţin cheltuiala cu personalul şi să aibă încasări cât mai multe”, a concluzionat Nicolae Pupăză, care consideră că această atitudine ar putea fi fatală afacerilor pe care aceşti patroni le conduc.

"Se reface imperiul!"

Editorialul care urmează a fost publicat azi de Mesagerul hunedorean, cotidian din judetul Hunedoara (http://www.mesagerulhunedorean.ro/ ). Îl reproduc integral nu doar pentru că am onoarea sa fiu pomenit, ci pentru că Alexandru Gruian, semnatarul articolului are dreptate!


Se reface Imperiul...

Sportalm, hotel în satul austriac Westendorf. Sat e un fel de a spune, de fapt e o statiune, răcoare vara, pe caniculă, numai bună se schi iarna.

Gazda mea pentru mai putin de o zi, Lucian Stanciu (sunt dator o mentiune – el a insistat să mai rămân, eu nu am putut...), gazda mea deci îmi spune că-si propune să aducă acolo români, în calitatea sa de co-manager la hotelul amintit. Pare încântat de noul job, vizităm rapid statiunea pe jos si împrejurimile cu masina, totul e cât se poate de austriac, ordine deranjant de perfectă, dacă mi se permite un asemenea grad de comparatie, iarba ca gazonul nostru, telefericele circulă ca taxiurile, oameni linistiti, calmi, relaxati. Vezi cum îsi refac ăstia Imperiul? mă întreabă Lucian. Asa, usor, usor...E vorba, desigur, despre fostii titulari imperiali, austriecii. Au cumpărat Petrom, cu tot cu resurse, au cumpărat BCR-ul...Mda, zic, gândindu-mă că are dreptate, cel putin partial. Ce-i drept, au început destul de târziu. Poate că dacă investitorii austrieci seriosi ar fi încercat să vină pe piata românească mai repede, bazându-se tocmai pe existenta unei mentalităti românesti favorabile, alta ar fi fost soarta noastră. Poate că nu ar fi fost scandalurile cu Petrom, că de ce s-au vândut si resursele. Oricum, nimeni nu poate cumpăra cu forta dacă tu nu vrei să vinzi – asa că vina nu poate fi doar austriacă...Dacă investitiile ar fi început în 1995, nu în 2003, cum ar fi arătat România? Iar când vorbesc de o mentalitate românească favorabilă imperiului, multi stiu la ce mă refer, desi unora nu le place să o recunoască. Istoria nu a fost prea generoasă cu românii, dar multi discută, mai în glumă, mai în serios, cum ar fi fost să avem capitala la Viena. Ardelenii se laudă că uite, la noi (în Ardeal adică...) se păstrează cărti funciare de pe vremea imperiului. Era ordine, mă rog, dacă facem abstractie de răscoale si de discriminarea românilor. Stiu, poate nu reusim să facem abstractie. Eu vă propun doar un exercitiu imaginativ. Istoria nu se face cu ce-ar fi fost dacă..., asa că imperiul devine unul economic de inspiratie târzie.Mă despart de Lucian Stanciu, plecăm spre Salzburg. Nu ne oprim, nu avem timp nici să vizităm resedinta lui Hitler de la Berchtesgaden, poate altă dată. Intrăm la abatia din Melk, nu departe de Viena, acolo se petrece actiunea romanului “Numele trandafirului” de Umberto Eco. E închis, vedem mănăstirea pe dinafară, ajungem la Viena, tocmai la timp pentru a afla că nu am anuntat întârzierea la hotel si prin urmare nu mai avem cameră. Ni se găseste totusi alta, apoi mergem în piata din fata primăriei. Acolo, în fiecare an, se proiectează filme muzicale pe un ecran imens, iar la chioscuri se vinde mâncare din toate regiunile lumii. Alegem bucătăria indiană si felul numit “chicken tikka”, ceva pui cu tăietei, condimentat. Vedem pe ecran opera Tosca de Puccini, o montare grandioasă, foarte bine filmată, si asa trece de 11 seara...

Mod de predare austriac

Gata, am revenit, complet refacut! Pot zice ca am cam îmbătrânit! Pe vremuri, puteam duce chefuri legate de câte trei-patru zile! Acum, după o noapte, văd că am nevoie de odihna!
Bun, vroiam să vă povestesc azi dimineaţă - dar nu prea puteam, (vedeţi aici de ce http://lucianstanciu.blogspot.com/2008/07/duminca-de-dup.html) despre modul în care se desfăşoară această tabără, care de azi a intrat în a doua săptămânăla Hotel Sportalm Vital.
O dată sunt cei cu dieta, copiii fast-food-urilor, care arată cam ca o cunoştiinţă de a mea de la Geoagiu, adică mai bine îi sari decât să-i ocoleşti! Au oamenii ăştia un regim, de zici că acum s-au hotărât instructorii să-i elimine prin subnutriţie! Le face bucătarul la salate, la tot felul de mâncăruri, de te gândeşti că a doua zi îi vezi pe toţi leşinaţi pe holurile hotelului! Aiurea, se duc copilaşii fain frumos în cameră şi bagă la chipsuri în ei de te-apucă mila de părinţii care au dat cca 750 de euro să-şi vadă copiii slăbind!
Ceilalţi sunt în tabără de învăţare! Adică cam loaze care nu şi-au prea văzut de şcoală la vremea potrivită şi acum îşi petrec vacanţa învăţând. Fac toată ziua matematică, germana, logică, etc! Ceea ce m-a frapat este că un profesor lucrează cu max 8 copii. Dimineata, dupa micul dejun, au ore! Apoi, înainte de 12, pauză, masa de prânz, din nou pauză, de la 14 la 18 din nou cursuri sau alte activităţi, cina, etc! Şi, fiţi atenţi!
Dacă un copil nu răspunde cum trebuie, nu se ridică la nivelul celorlalţi, profesorul face cu el separat meditaţii! Copilul pierde pauzele in care ceilalţi se joacă, aşa că are tot interesul să tragă tare în ore!
Şi, este cât se poate de clar că nu auzi sub nici o formă vreun profesor ridicând măcar glasul! Cum toţi profesorii sunt foarte tineri, şi sunt şi multe profesoare printre ei, mă gândesc cu groază ce-ar pătimi ei dacă ar trebui să facă cursuri de vară cu loazele din România!
Pentru că au fost destul de mulţumiţi de prima săptămână, instructorii le-au organizat aseara parada modei pe invers! Fetele s-au îmbrăcat în băieţi şi viceversa, urmată de discotecă! Până la ora 23!

Supă servită cu salată

Nu aveam cum să merg la odihna fără să scriu asta! Mi-a crăpat capul când am văzut la masa de prânz supă servită cu salată verde şi roşii!!!
Da, e cât se poate de adevărat! Am mâncat un fel de ciorbă de fasole boabe, amestecată cu gulash şi cu bucăţi de cremvurşt prin ea, cu salată lângă! Şi acum mă pişcă limba, dar a fost tare bună! Şi fără salată era chiar grea la stomac! Mamă, cum merge acum berea...
A, să nu uit! La supa asta îi zice "supă sârbească de fasole"!

Duminca de după...

Am tras un chef cu instructorii de la tabăra din hotel până pe la cinci dimineaţa! Cine zice că nemţii - mă rog, austriecii - nu ştiu să se distreze, se înşeală amarnic! Ştiu, şi încă foarte bine, dar nu dau amănunte că le-am promis discreţie! Cu limba am avut probleme, că ăştia-s de prin Steyer, şi vorbesc şi mai ciudat decât tirolezii! Dar după ce le-am dat nişte pălincă de-aia pentru care ne certăm cu ungurii la UE pentru drepturile de proprietate a mărcii (le-am explicat şi chestia asta şi am restabilit adevărul istoric, ei crezând că pălinca e doar ungurească) nu mai prea conta cum, ce, cine şi cu cine vorbeşte!
Drept pentru care azi sunt cam mahmur, ma duc să beau o bere să mă dreg, să mănânc, plus un pic de odihnă binemeritată după atâta muncă şi...
... las scrisul pe deseară!

Super banc cu pestisorul de aur

Un tip, foarte foarte ghinionist, pleacă la pescuit, aşa, în dorul lelii, că oricum ştia că la ghinionul lui nu are şanse să prindă ceva! Aruncă undiţa şi dupa cinci minute scoate din apă peştişorul fermecat, sau de aur!
Peştişorul extrem de plicitsit şi sictirit:
- Auzi, azi am zi scurtă, aşa că sare din schemă faza cu trei dorinţe! Zi una şi gata!
Stă omul se gândeşte, zice "toată viaţa am avut ghinion, ce să cer ca să scap de griji? Ştiu, îi cer să mă facă prinţ, ăştia au tot ce le trebuie, poa' să aibă câte ghinioane vor!"
- Vreau să mă faci prinţ!, zise omul.
- OK! Du-te acasă şi mâine când te trezeşti eşti prinţ!
Pleacă omul acasă, se culcă liniştit şi a doua zi dimineaţa aude o voce:
- Ferdinand, scoală-te că trebuie să pleci la Sarajevo!

Muştar de Tecuci

Aici în Westendorf mai trăiesc trei români. Un barbat şi două femei. Pe el nu l-am cunoscut încă, pe cele două, da! Una e din Iaşi, alta din Constanţa.
Vine zilele trecute cea din Constanţa, Raluca şi mă întreabă:
- La tine vin mulţi români, crezi că ai putea ruga pe unul dintre ei să-mi aducă ceva din ţară?
- Cred că da, dar să nu fie ţigări, că pe toţi îi rog să-mi aducă mie ţigări...
- Nu, vreau muştar!
- Muştar?!
- Da, mă, de ăla de Tecuci!
- De Tecuci?
- Da, ăla, cel mai ieftin, la pahar de plastic!
- De ce?
- Păi au ăştia aici un muştar al dracului de rău!
Mă duc la Billa, chiar acolo unde lucrează Raluca şi cumpăr muştar de-al lor! Avea dreptate Raluca! Chiar e rău, acru, ca dracu'! Şi îmi aduc aminte de micii din piaţa Devei şi de muştarul ăla lungit cu apă...
Salivez! Mă duc la bucătărie să mănânc un wurst! Cu ketchup sau maioneză! Că mai am o săptămână până soseşte din ţară muştarul de Tecuci! Cred că o să-l păstrez ptr mine! Scuze Raluca, dar al lor e al dracului de rău....

De acum scriu româneşte

Gata, după lupte seculare cu calculatorul setat pe germană, am reuşit să adaptez tastaura la română! Sunt mândru că sunt român... :))
Acum mai trebuie să mă obişnuiesc - din nou! - cu diacriticele!

Cum e sa faci de toate!

Vorbeam ieri pe mess cu bunul meu prieten, Cornel, director la Complexul Balnear Ocna Sibiului, o perla a turismului romanesc manageriata asa cum scrie la carte si pe care v-o recomand cu drag sa o vizitati! Daca nu ma credeti, intrati pe http://www.ocnasibiului.ro/ si va veti convinge ca am dreptate! Vorbeam asadar cu Cornel, pe care se pare ca voi avea placerea sa-l am ca oaspete! Povestindu-i o faza petrecuta ieri (ma roaga proprietarul hotelului sa duc - asa am priceput eu! - meniurile in limba engleza pe terasa, eu ma duc, oamenii de la masa imi spun ca vor in germana, ma intorc, si-l intreb de ce m-a trimis cu cele in engleza, iar el imi spune ca a zis sa duc toate meniurile in germana, mai putin cele in engleza :)) ) ma intreaba, auzi, tu de fapt ce faci acolo?
Buna intrebare, si din nou revin la chestia cu cat de diferit poate fi sistemul fata de Romania!
Este imposibil, dupa parerea mea, sa te angajezi undeva in Austria in turism, pe un post, si sa te astepti ca vei face doar ceea ce te-ai inteles ca vei face! Cred ca ai nevoie de o mare doza de nesimtire ca atunci cand il vezi pe proprietar ca pune mana si face orice este nevoie, tu sa stai si sa privesti! Asa ca, vei face tot ceea ce ti se cere! Ah, pardon, am gresit! Aici nimeni nu-ti cere, niciodata, sa faci altceva decat ceea ce te-ai inteles ca vei face! In cel mai rau caz esti rugat sa faci altceva! Daca nu te simti...
Asa ca, la nici o luna de la instalarea mea aici am vazut cum e sa faci de toate! Am avut zile in care am servit propriu-zis la masa, pentru ca era aflux foarte mare de turisti veniti in plimbare pe munte si care doreau sa manance. Am ajutat la bucatarie, cand bucatarii nu faceau fata! (Aici trebuie sa fac o paranteza! La Germisara era o eterna problema ca patru bucatari nu pot face fata la mai mult de 20 de clienti care servesc masa a la carte! Aici, doi bucatari duc 80 de turisti cazati plus ce se serveste a la carte, si nimeni nu se plange!) Am ajutat chiar si la aranjat pahare, mese, etc! Am fost si barman, cateva seri! Doar in camere nu am intrat!
Acum, mai mult ca sigur ca multi dintre fostii colegi vor zice "asa-i trebuie, a plecat de la Germisara, uite ce face"! Chiar trebuie sa le spun ca poate ar trebui sa faca si ei la fel, doar ca acest lucru acolo nu este posibil! Asa ar intelege mai bine care sunt problemele in fiecare sector dintr-un hotel!
Oricum, e bine sa faci de toate! E bine pentru ca altfel nu vei sti niciodata ce trebuie sa astepti de la un angajat, cum trebuie sa ai grija sa nu te fure (na, ca iara sunt roman si plec de la ideea preconceputa ca oricine cauta sa fure ceva, cumva!), cand sa-l intelegi ca nu mai face fata, etc!
Cu exceptia catorva, cred ca multi dintre managerii din turismul din Romania ar avea nevoie de un scurt stagiu intr-un hotel de genul Sportalm Vital, cu un patron care stie ce vrea si, mai ales, cum sa obtina ceea ce vrea!

Hai sa facem si un pic de publicitate!

Vrajit de blog, am uitat ca am la indemana un instrument excelent de a face si un pic de publicitate hotelului si zonei Westendorf, Kitzbühel! Asa ca, iata mai jos cateva fotografii din acest mic colt de rai!
Hotelul, dupa cum vedeti, arata ca un cochet castel! De jos in sus, ar fi cam asa: sala de bowling si barul, sala de fitness si centrul wellness, restaurantul, apartamentele. In cladirea din stanga imaginii se afla camerele duble si apartamentele studio, iar la mansarda apartamentul Penthouse!
Si acum, va las sa va desfatati cu imaginile de mai jos! Sa vedeti cum arata zona si ce se poate face aici! Va astept la fata locului si ganditi-va ca, in luna august, o noapte de cazare la Sportalm Vital Hotel**** costa in jur de 18 euro/persoana.

Din nou cu un roman!

Aseara tarziu, pe cand inca instructorii taberei de tineret de la noi de la hotel inca mai chefuiau - sa vedeti ce fetze au acum! - a aparut Sandu Gruian - il stiti, jurnalist, fost la TVR, etc, dupa un ititnerariu de 1300 km condusi intr-o zi! Azi are zi de Westendorf si Kitzbühel, dupa care pleaca la Viena!
E bine ca, de duminica nu am mai avut nici un roman in hotel! Azi se vorbeste din nou romaneste la Sportalm!
Asa ca, desi aveam mai multe de scris, ma duc cu el sa-i arat imprejurimile, si las scrisul pe diseara!
Un amanunt important! E soare, e bine! Am renuntat la geaca, putem merge la strand!

Atitudine de patron!

Acum, daca am terminat povestea cu ce a fost, cum a fost, si am ajuns la cum este si la ce este, voi incepe propriu zis Jurnalul de expat in Austria!
Trebuie sa spun ca viata aici decurge anormal de firesc pentru un roman! Nu se concepe ideea de a incepe ziua fara a lua micul dejun, la ora 12-12,30 se serveste pranzul, la max 19,30-20 cina! A, sa nu uit, majoritatea magazinelor sunt inchise de la 12 la 14, pentru ca austriacul se respecta, merge acasa, mananca si apoi isi face sisesta!
Hotelul Sportalm este plin de cateva zile cu tineri din Germania, Austria, Olanda veniti in tabara de slabire si de meditatii la matematica si germana! Profesorii si supraveghetorii sunt toti tineri, si isi fac meseria cu drag, la fel cam toti de pe aici! Am ramas uimit de cum se organizeaza o tabara, iar la iarna o sa organizez si eu aici tabara de schi si germana pentru romani!
In fine, nu despre asta era vorba! Aseara am tras un chef cu instructorii la kegell bar, adica barul din sala de bowling. Ne-am intins ceva mai mult cu bucatarul lor dietetician, si m-am culcat doar pe la doua noaptea. Asa ca in restaurant am ajuns abia pe la noua dimineata. In schimb la timp sa vad cum i se explica unei fete din bucatarie ca nu trebuie sa vina la serviciu si sa se apuce direct de lucru! Ca intai trebuie sa bea o cafea, sa manance micul dejun (in 15 minute, evident ca nu timp de o ora!) si abia apoi sa se apuce de lucru! Ca, "esti tu tanara acum si nu simti, dar peste ani vei vedea ca nu procedezi corect", zicea patronul!!!
Doamne, cand voi gasi acest fel de patron de hotel in Romania, jur sa ma intorc acasa! fostul meu patron imi povestea cum trebuie sa fiu recunoscator ca am onoarea si privilegiul sa lucrez unde lucram, nu sa mai am pretentii! Chiar vorbeam pe messenger, azi, cu o buna colaboratoare de la o agentie de turism din Romania si imi spunea ca nu el a fost de vina, ci eu, care am stat atat de mult pe acea functie si cu asemenea salariu!

De la Geoagiu Bai, jud Hunedoara la Kitzbühel, Tirol - episodul III sau Paralela Patron-Angajat in Austria si Romania

Deci, ca sa incep precum "telectualii", am ajuns la Westendorf! La Sportalm Vital Hotel, un hotel de categoria celui la care lucrasem, situat in inima Tirolului, pe partia de schi, la nici 15 km de statiunea milionarilor, Kitzbühel, adica mai mult decat ce sperasem!
[Ca o paranteza, ma bucur ca postarile mele starnesc patimi la Geoagiu Bai, asa mai dispare de pe acolo incremenirea aceea incredibila, ca daca asta toamna si asta iarna in statiune nu exista Gigi Feier si echipa de la Hotel Alexandra plus Florin Mihu cred ca imi luam campii! Imi place nespus ca lumea citeste ce scriu, dar ma deranjeaza lipsa de barbatie a celor care posteaza comentarii, care nu au curajul sa-si dea numele! De parca ma cred tampit sau nu stiu cine sunt. Ei, saracii, uita ca am lucrat in presa si e meseria mea sa recunosc un stil de scris, chiar daca nu am citit decat o data ceva de personajul respectiv! Acum, ca sa fac o gluma, la unul dintre cei care mi-au raspuns chiar ma asteptam sa fie ceva mai acid la adresa mea. Ii spun personal ca greutatea unui om nu e data doar de kilograme, mai exista si altceva, ceea ce se cheama spirit!]
Si, am inceput viata in Austria! Acomodarea a fost ceva mai grea decat ma asteptasem, pentru ca toate regulile si pricipiile angajat-patron din Romania au fost date peste cap intr-o singura zi! Obisnuit cu modul de lucru de la Germisara, am ramas intepenit cand patronul, vazandu-ma ca lucrez din greu la calculator, a venit sa ma intrebe daca nu vreau o cafea, un suc, ceva! Apoi, de cate ori avea sa-mi comunice ceva, venea, si daca ma vedea concentrat, spunea sa termin de facut ce am de facut si apoi, cand am timp, sa-l caut sa vorbim ceva!
Am intepenit cand am vazut ca un hotel cu o capacitate de 70-100 de locuri, functie de anotimp, poate functiona la gradul maxim de coupare cu 12 oameni personal de deservire. Asta in timp ce la celalalt hotel, nu de multe ori era mai mult personal la serviciu decat turisti in hotel!
Bine, dar si acest mod de lucru din Austria presupune alte relatii patron-angajat! Inainte de toate, patronul nu ar da in ruptul capului o dispozitie unui angajat daca nu ar sti el cum trebuie executata acea dispozitie. Si in acest fel nu se ajunge in situatii bizare in care se ajungea in Romania, ca angajatii sa isi faca cruce la cate o dispozitie, si apoi sa vada cum dreg busuiocul, pentru a nu strica imaginea hotelului in ochii turistilor! Stiu acest lucru cel mai bine fostii mei colegi din AP (alimentie publica) care au avut nesansa sa aiba sefi directi - atentie, sef direct, nu patron - complet straini de ceea ce erau pusi sa faca! In schimb, la dat ordine stateau bine!
Bun, si aici, nici vorba, patronul pune mana, alaturi de ceilalti, munceste cot la cot cu ei, indiferent ca el are in cont 8 milioane de euro si investitii de zeci de milioane (sau invers)!
Am vazut un lucru care m-a socat. Intr-o dimineata, vazand cat de ocupata este fata de la bucatarie, observand ca nu a avut timp sa-si bea cafeaua, i-a facut cafea si i-a dus-o in bucatarie!
Mai un lucru! Pe omul acesta nu l-am vazut in aproape doua luni niciodata imbufnat, niciodata suparat, nu a strigat la nimeni, ca sa nu mai zic de jigniri sau injuraturi.
Si, inca un lucru important! Indiferent ce functie are un om in hotelul acesta, daca sta, sa zicem la o tigara, si il vede pe patron aranjand mesele, cu certitudine se ineaca cu fumul, lasa tigara rapid si pune si el mana, fara sa-i ceara nimeni acest lucru!
Chintesenta diferentei dintre cele doua hoteluri este una clara: aici omul conteaza in totalitatea sa, nu este doar un executant orb la deciziile de multe ori aberante ale sefilor! Aici nu asteapta nimeni - din nou stiu colegii din AP la ce ma refer - sa fie rugat sa zica o vorba buna angajatilor dupa un efort sustinut! Nu, aici patronul este cel care dupa o zi de munca extenuanta, vine cu tava cu halbe de bere sau pahare de vin si isi serveste angajatii, multumindu-le pentru efortul depus! Aici, nimeni nu este tratat cu sictir si nici nu umbla zile intregi dupa patron sa vorbeasca cu el, nimeni nu este jignit, nimeni nu este apostrofat, toata lumea isi face treaba! Probabil de asta a ajuns tara asta acolo unde nu va ajunge Romania niciodata!
Si aici, cand iti faci treaba bine, esti apreciat! Nu ti se spune ca "sa nu astepti aprecieri de la mine pentru ca ti-a facut treaba bine, poate doar critici ca nu ti-ai facut-o si mai bine!" Si nimeni, niciodata, cat ar fi de nemultumit de ceva, - fie el patron sau manager - nu va zice "sunt inconjurat de tampiti". Si sunt convins ca daca un angajat ar auzi asta din gura patronului sau, a doua zi nu ar mai veni la serviciu!
Aici omul este apreciat!

De la Geoagiu Bai, jud Hunedoara la Kitzbühel, Tirol - episodul II

Buun! Acum ca am terminat succinta prezentare a episodului Geoagiu Bai, vom trece la stramutarea mea in Austria! A, ca sa nu fac o nedreptate, trebuie sa mai precizez ca printre vanatorii de favoruri ale noului patron de la Germisara este si un om care are idee ce inseamna turismul, dar dupa cat il cunosc, nu va mai rezista multa vreme si va pleca! Va fi invins si el de "yes man"-ii cu capul plecat si de patronul care nu stie pe cine si in ce fel sa aprecieze!

Asadar, pe 1 mai mi-am depus demisia si am beneficiat de bunavointa patronului in a nu veni la serviciu in zilele de preaviz, asta ca o compensatie pentru sutele de ore suplimentare adunate intr-un an si neplatite! Mai exact, daca am hotarat sa plec, am devenit un fel de dusman de clasa al hotelului, devenea periculos sa mai raman pe acolo! Pe 16 mai am plecat in Austria, direct spre Brixen, o localitate cocheta din Tirol, unde mi-am stabilit cartierul general si am inceput sa vizitez zilnic pensiunile de inchiriat pe care le gasisem pe internet. Avusesem o tentativa de a prelua in locatie de gestiune pensiunea unor romani, oameni importanti, din Bucuresti si Iasi, dar mi-am dat seama la timp ca plec din Romania pentru a scapa de mentalitatile romanesti, nu doar pentru a admira superbul peisaj al Alpilor.

Si au inceput vizitele. Am intalnit toate categoriile de oameni in proprietarii de pensiuni. De la oameni cu carte multa, pana la taranul neoas din Austria. Ca o trasataura comuna, pe care o constatasem anterior si care avea sa fie confirmata ulterior, pe fata tuturor se citea asa o liniste interioara, un sentiment de bine si implinire, atat de strain romanilor! Am gasit pensiuni in paragina si pensiuni parca decupate din cartea de povesti cu Hänsel si Gretel. Ca o paranteza, o pensiune de cca 20 de camere se poate inchiria cu 2000-2500 euro pe luna, adica cam cat costa chiria unui magazin de pe centrul Devei.

Intr-o dimineata apare proprietarul pensiunii unde locuiam si ma intreaba daca sunt in concediu. Ii spun ca nu si ii povestesc ce fac si cu ce scop am venit. Nu zice nimic si a doua zi vine cu un pliant in mana si-mi arata un hotel care semana cu un castel (vezi foto). Imi spune ca nu ar strica s vorbesc cu proprietarul care ar vrea sa vanda sau sa inchrieze, ceva de genul acesta. A doua zi mergem impreuna la el. Din satul alaturat (sat, in limba austriaca inseamna mult peste un oras de talia Geoagiu, Simeria sau Tandarei:)) ) - care aveam ulterior sa aflu ca fusese declarat, acum cativa ani, "cel mai frumos sat din Europa" - am inceput sa urcam o panta destul de abrupta, cu serpentine, pe un drum perfect asfaltat, evident. Si am ajuns la hotelul care in scurt timp avea sa-mi devina casa si loc de munca. De cum am ajuns, am stiut ca aici imi doresc sa raman! Proprietarul, un tirolez tipic, pe numele sau Matthäus, mi-a explicat ca a construit singur, cu mana sa, hotelul si ca de 40 de ani se ocupa de el. Simte ca s-a cam plictisit, motiv pentru care nu mai are inima sa traga asa tare ca la inceput! In fine, dupa trei intalniri, ne-am inteles ca eu sa vin si sa ne ocupam impreuna de hotel, urmand sa trecem impreuna peste sezonul de iarna, aducator de "speck", cum spun austriecii, adica grasime care tine toata vara! Intradevar, hotelul se afla in aria de schi Wilder Kaiser, care a fost declarata in 2004 si 2005 cea mai buna zona de schi din Europa!

Zis si facut, m-am mutat cu catel si purcel - fara sotie si copil - la Westendorf, judetul Kitzbühel, landul Tirol, Austria.

Si, in acest fel, de la jumatatea lunii iunie visul meu a devenit realitate!

(va urma)

De la Geoagiu Bai, jud Hunedoara la Kitzbühel, Tirol - episodul I

Motto:
"Si unde vezi zeci de ciolane
Care adanc s-au ingropat,
In burti de fete zambitoare
In scurte gaturi de barbat.

Si unde-n loc de puscarie
Se merge-n Parlament, la sfat
Si unde dorul de putere
Intotdeauna drept a stat,

Acolo este tara mea,
Si neamul meu cel romanesc!"

Acolo eu sa mor as vrea, dar n-am putut sa mai traiesc! Cam asta ar fi continuarea celor cateva versuri dintr-o parodie amarnic de reala vis-avis de Romania.
Bun gasit, dupa mai bine de doi ani de pauza la blog! Intre timp s-au schimbat si optiunile mele, am schimbat si titlul blogului, s-au petrecut imens de multe transformari cu toti, cu cei care cititi, cu mine care scriu! Asa cum spuneam acum doi, atunci eram jurnalist. Dupa 17 ani de presa am considerat necesara schimbarea si am ajuns in turism, marketing manager la Hotel Germisara Resort & SPA**** din Geoagiu Bai. Dupa un de ucenicie in turism acolo, am facut pasul la care visam, iar acum coordonatele mele sunt Westendrof-Kitzbühel, Tirol, Austria. Marturisesc ca a fost o decizie extrem de dificila, mai ales ca in demersul meu nu am beneficiat, asa cum este firesc intr-o familie, de suportul sotiei mele, care a ales sa ramana in tara, impreuna cu fiica mea. A, sa nu uit, si cu preaiubita ei mama!
Dar nu despre asta vreau sa povestesc, ci despre modul cum percepe un om, obisnuit pana in maduva oaselor cu Romania si metehnele ei, viata din Austria!

Din jurnalist, director de marketing

Ca sa va faceti o impresie, voi povesti intai ce a insemnat Germisara ptr mine. La Germisara am ajuns printr-o conjunctura fericita, vazand anuntul de angajare in Hunedoreanul si Mesagerul Transilvan. Cum directorul de pe acea vreme imi era prieten si-mi fusese, la randul lui, angajat la cotidianul Actual, a fost o formalitate angajarea mea la Germisara. Din pacate pentru el, in scurta vreme de la venirea mea, patronii hotelului au decis inlocuirea sa din functie. Imediat dupa debarcarea sa, patronatul hotelului mi-a dat in sarcina, pe langa compartimentul marketing si compartimentul cazare, adica hotelul in sine! Am ajuns peste noapte sef la cca 20 de oameni! M-am dezmeticit eu cum stau lucrurile, problema a fost ca incepand sa fac schimbarile care se impuneau (schimbari vizand modul de lucru, atitudinea fata de munca, perfectionarea profesionala, training, etc) nu pot sa spun ca am fost cel mai iubit dintre directori, desi asa se spunea prin hotel. Oricum, sunt fericit ca in anul lucrat la Germisara am reusit ceea ce se astepta de la mine si am format un portofoliu de clienti fideli, care probabil ca si astazi continua sa vina la Germisara. Ulterior am renuntat la functia de director de cazare, pentru a ma putea concentra asupra marketingului, poate cel mai important domeniu in buna functionare a unui complex de talia Germisara Resort & SPA.
In fine, nu ce am facut eu acolo este important! Important este ca am putut vedea, pe viu, doua lucruri extrem de importante pentru a defini cum nu se mai poate mai bine mentalitatea romanului. Am vazut cum se comporta un om care are atatia bani ca nu are ce sa faca cu ei si am vazut pana unde pot cobori oamenii care se straduiesc sa obtina favoruri de la cei care au atat de multi bani ca nu au ce face cu ei! Evident, nu voi da nume, dar personajele sunt mult prea vizibile pentru a nu putea fi identificate.

Patronii

Sa spunem doar ca, la inceput, patronii Germisara erau multi, adica sase, si aveau alte afaceri, mult mai importante, din care sustineau aceasta investitie, un pic cam hazardata, prin valoarea ei, in mijlocul lui nicaieri, adica la Geoagiu Bai! Acum, si ei, oameni fiind, erau foarte diferiti. Sa spunem doar ca unul dintre ei tinea fraiele hotelului in mana dar era sa se arda rau de tot cu ele cand nu le-a mai putut stapani, altul era mogulul peste toti si cand s-a hotarat sa faca ordine a curs sange, altul era doar un fixist caruia daca nu i se raspundea cu aveti dreptate se supara rau si care credea ca toata lumea din jurul sau vrea sa-l fure, altul nu prea avea treaba cu hotelul dar era cel mai uman la sedintele de CA, iar altul avea treaba cu hotelul cand venea pe acolo in concediu, de stresa receptionerii pana la 5 dimineata band bere si promitand marea cu sarea! Oamenii, dupa cum spun, erau si sunt teribil de bogati. Si teribili de tematori ca bogatia stransa cu sudoarea fruntii lor si a altora sa nu le dispara. Asa ca pana si cand se cazau ei la hotel sau cand isi trimitea vreunul mama la tratament, li se taia factura pe care o achitau sau o lasau sa astepte!
In jurul lor, o armata de trepadusi, vorbim aici de prima armata, cea imediat apropiata! Atat de ocupata sa le faca pe plac si atat de preocupata sa nu calce stramb incat se ajungea la situatii hilare, cand eu, ca director de marketing, eram intrebat "cine i-a permis actionarului cutare sa se cazeze cu discount de 20%". Intrebare extrem de stupida, evident, actionarul respectiv fiind proprietar de drept al hotelului, el fiind cel care da ordine, nu cel care cere permisiunea! Cam asa functionau lucrurile in perioada aceea.

Schimbare de patron

A urmat marea cumparare, cand firma mama a hotelului a fost preluata de un improtant jucator pe piata bauturilor slab alcoolice. A urmat o perioada tulbure, in care nimeni nu stia cine va fi stapanul hotelului. Zvonacii erau in elementul lor. Si pana la urma a venit Omul! Adica tot unul dintre actionarii vechi, care trezindu-se cu atat de multi bani si-a spus ca se va plictisi, asa ca a cumparat el hotelul!
Ce mai vaiet, ce mai urlet... Conducerea hotelului, obisnuita cu supervizarea de la distanta, s-a trezit deodata cu seful acolo, zi si noapte! Omul, asa cum spuneam si mai devreme, in sedintele CA parea cel mai deschis dialogului, cel mai comunicativ! Venind pe banii sai la hotel, s-a apucat sa faca ordine, sau sa organizeze dupa bunul plac hotelul! Si a inceput sa loveasca in orgolii, in oameni care se credeau vesnici, in oameni care credeau ca vor dormi linistit pana la pensie, numarand in gand cele 8 ore de lucru. E drept ca nu se prea pricepea el la cum vine treaba cu turismul, dar ma gandesc ca pana la urma tot o va scoate la capat sau va vinde hotelul! Ciudat este ca cei din jurul sau, in loc sa incerce sa-i spuna cam ce si cum, adoptau pozitia cainelui batut, dand din coada fericiti la fiecare apreciere si multumind pentru critici! Dupa cum prevad eu, in curand proprietarul va afla ca nu a luat deciziile cele mai bune la momentele in care se cereau si va intreba de ce nimeni nu i-a spus ce si cum! Aualeu, mama ce-o fi pe acolo, ca cel putin unul dintre cei de mai sus este un inadaptabil consacrat, pe care nu-l mai angajeaza nimeni pe o zona de sute de km daca ar ramane fara serviciu!
Oricum, concluzia mea clara inainte de a pleca de acolo a fost ca nu exista limita pana unde se poate cobora din dorinta de a-ti pastra un serviciu caldut dar efemer, insa unde nu prea ai treaba decat atunci cand vrei sa te vada patronul ca muncesti si te zbati!
Acestea fiind zise, am incheiat cu Germisara. Acum aveti ideea de unde am plecat si veti vedea unde am ajuns!
(va urma)