www.lucianstanciu.ro

Acest blog a fost mutat pe www.lucianstanciu.ro !

Lasati mesajele aici!

Ii rog pe toti cei care doresc sa posteze mesaje sa le lase pe acest site! Voi anunta oficial cand blogul va fi mutat complet pe www.lucianstanciu.ro

Înapoi şi înainte

Am revenit după aproape o săptămână petrecută mai mult pe munţi şi prin splendidele burguri ale Tirolului. Postările au fost sporadice în această perioadă, lucru care va fi remediat odată cu lansarea blogului pe propriul domeniu www.lucianstanciu.ro A fost o perioadă frumoasă, timp frumos, clipe la fel petrecute cu prieteni şi oaspeţi din România. Fiecare om care a trecut pe aici a ajuns la aceeaşi concluzie, prezentată de Nunu atât de direct! România este o ţară (în special prin Ardeal) cel puţin la fel de frumoasă ca şi Austria, dar prost gospodărită şi administrată, jefuită şi siluită zilnic de hoţi cu pretenţii de politicieni şi administrată de incopetenţi cu pretenţii de manageri!
A fost şi o perioadă extrem de agitată din punct de vedere personal, perioadă care a culminat cu ameninţările primite la adresa copilului meu! Pentru că acea femeie care am avut neşansa să îmi fie soacră a început să bată din nou câmpii cum că ameninţările la adresa Petrei ar veni din partea unor tipi care au ceva cu mine, trebuie să precizez că ameninţările vin exact din partea celui pe care ea cu fiică-sa îl doresc nou tată al Petrei, om care a spus că după mamă vine în curând şi rândul fetei!!!!! Mulţumesc celor din Geoagiu care m-au avertizat asupra pericolului! Dar această problemă o va rezolva poliţia din Geoagiu şi Protecţia Copilului din Deva, sper eu... În caz contrar mă voi ocupa personal! Să-i ferească Dumnezeu să se clintească un fir de păr din capul Petrei!
Aşa că, blogul intră într-o nouă eră! Este cazul să fac paşii spre înainte! În câteva zile sper că va fi gata noua formulă grafică. Va fi mai diversificat şi pe lângă serialul "Nu vreau să fiu Dumnezeu" care se publică pe visurat pe blogul meu va fi publicat un alt serial! În plus vor fi rubrici de foto, amintiri, bancuri etc!

Declaratie!

Declar public ca daca fetita mea va pati ceva voi distruge omul care se va face vinovat de acest lucru! Informatiile mele primite in aceasta seara spun ca o anumita persoana a spus ca nu se va opri si va avea grija in curand si de fetita mea!

Daca un fir de par se va clinti si Petra va avea de suferit ceva, acel om va cunoaste ce inseamna razbunarea unui tata!

Apel de pe numar privat!!!

Bai, indiferent cine ai fi! Afla ca daca dai apeluri de pe nr privat, nu voi reusi niciodata sa te sun inapoi! Insisti de 4 zile! Alege ce vrei! Sa te sun inapoi, si atunci da apel de pe un nr pe care il pot vedea sau suna dracului si zi ce vrei!

Jurnalul se mută!

Jurnal de expat a crescut mare! După ce a făcut primii paşi în viaţă sub îndrumarea blogspot a venit vremea să treacă la stadiul următor, să devină independent. Aşa că, în scurtă vreme, Jurnal de expat în Austria se va muta pe www.lucianstanciu.ro. Vă voi ţine la curent cu detaliile privind mutarea!

Ană, mândra mea frumoasă….

Scris de Vladimir Brilinsky

Am ascultat de câteva sute de ori celebra melodie populară "Ană, zorile se varsă" şi am discutat cu zeci de prieteni şi cunoscuţi dilema pe care o stârneşte acest izvor nesecat de profundă filosofie populară.

Unul dintre versurile acestui cântec spune că "dorul face cale-ntoarsă" şi dezbăteam care este acea cale pe care se va întoarce dorul lui Ion (ca să-l numim generic pe personajul adulterin al cantecului). La copii şi la nevastă sau la Ana, eterna iubită. El o numeşte pe Ana, "Mândra mea frumoasă" (probabil cel mai duios şi mai pătrunzător vers al folclorului erotic românesc), dar în acelaşi timp spune că "nevasta-i numa’ una şi copiii totdeauna". Şi de aici, zeci de
comentarii. Într-una dintre aceste dezbateri, cele mai multe făcându-se fireşte la un pahar, un mucalit, un taciturn care scoate două vorbe pe oră, plictisit de atâta
dezbatere fără rezultat, a replicat: "Dacă n-ai avut vreodată o Ană, nu eşti în stare să-ţi iubeşti nevasta cu adevărat". Nimeni nu l-a băgat în seamă şi toţi au râs de remarca lui.

Într-una din zilele trecute, copleşit de stresul cotidian, supărat pe toţi şi pe toate, în două ore mi-am încropit o valiză, am îndesat-o în maşină şi am plecat. Unde? Nici eu nu ştiam direcţia în care o iau. Rătăcind câteva zile, am ajuns în Austria, în inima Tirolului, în paradisul turismului montan european. Un prieten al meu, Lucian Stanciu, care se stabilise acolo de ceva timp, mi-a fost amabil şi mândru ghid. Nu doream magazine, nici forfotă şi nici vizita în fabulosul Kitzbuhel, unde fiţoşii din întreaga lume îşi bifează vizitele lor snoabe în locaţii exorbitante.

Doream doar să văd munţii. Să-i calc, să le simt măreţia, să le pătrund tainele şi să le ascult singurătatea. Totul era perfect şi de o frumuseţe ruptă din rai, o ordine şi o curăţenie cum numai în spitale găseşti, cu o arhitectură a bunului gust întinsă pe pajiştile pe care şi iarba creşte egal, cu vaci şi gâşte care merg numai pe un drum al lor bine stabilit.

Atât de mult m-a impresionat această frumuseţe montană, atâta emoţie mi- a stârnit, încât mi-a venit în minte versul cu "Mândra mea frumoasă" din cântecul lui Bocşa. Şi atunci am început să plâng. De-adevăratelea. Şi mă întrebam printre lacrimi, de ce a trebuit să ajung până aici, să văd atâta măreţie, atâta frumuseţe, când acasă, acolo la mine, de unde mă trag, mă aşteaptă, credincioşi, munţii mei. Şi atât de tare m-a apucat dorul de Poiana Omului, de Godeanu, de Sarmizegetusa, de Şurianu şi Vârful lui Pătru, că am coborât de pe munte şi, spre surprinderea tuturor, am făcut cale-ntoarsă, acasă, la munţii mei cei dragi, înţelegând mult prea bine că nu poţi iubi cu adevărat ceva decât dacă îl părăseşti pentru un timp, întorcându-te la el sau, după caz, la ea cu o dragoste însutită. La fel de frumoşi sunt munţii mei, ca şi cei din Austria, la fel de măreţi, la fel de plini de verdeaţă. Deosebirea dintre cele două locuri este că cei din Austria au fost şi sunt administraţi de nişte oameni gospodari, responsabili şi raţionali, iar munţii mei sunt bătaia de joc a unor golani şi a unor nemernici iresponsabili.

Articol publicat în Hunedoreanul

Revenire

Postasem ieri un articol prin care anuntam intentia de a publica un serial gen "reality" despre anumite personaje din Geagiu sau care au avut legatura cu Geoagiu! In principiu vroiam sa vorbesc despre fostul director si acolitii sai, lasati inca plantati in hotelul in care am lucrat, care continua sa sape ceea ce altii se chinuie sa cladeasca! Au facut-o si cand eram acolo, o fac in continuare. Am renuntat pentru ca mi-am dat seama ca nu merita atata atentie si publicitate si pentru ca nu mai reprezinta chiar nimic in viata mea! Asa ca ii las pe ei sa fie fericiti ca au fost tari, poftim - ca mi-au tras-o! - si ii las sa le-o traga altora cat or mai lucra pe acolo! Asemenea gunoaie nu merita osteneala!

Vreme bună pentru septembrie!

Veşti bune pentru cei care încă nu şi-au făcut concediul! În Tirol se anunţă vreme deosebit de bună pentru săptămâna care urmează şi vreme bună până după jumătatea lunii septembrie! Aşa a fost şi săptămâna care a trecut, fără urmă de ploaie, după circa şase săptămâni când zilele de ploaie au alternat cu zilele de soare de mă duseseră în pragul depresiei mai mult decât soacră-mea! Drept pentru care vă aştept în concediu în Tirol!

Despre "Nu vreau să fiu Dumnezeu!"

Serialul publicat pe visurat adună spre mulţumirea mea (dat fiind că este prima încercare de alt gen de creaţie decât jurnalism) comentarii dintre cel mai variate! Unele sunt hazlii, altele măgulitoare, unele acide...
Nu voi scrie aici cum se va termina, nici în ce direcţie va merge serialul! Voi spune doar că ideea - titlul mi-a venit prin anii 93-94 când lucram la defunctul cotidian Tineretul Liber din Bucureşti şi am avut ocazia să fiu coleg şi să devin prieten cu unul dintre cei mai buni scriitori SF din ţară, Dănuţ Ungureanu. Şi, ca să înlătur orice urmă de dubii vă pot spune că serialul este departe de a fi un SF!
În ce priveşte personajul principal feminin, acesta se numeşte Diana nu neapărat datorită faptului că soţia mea (sau încă soţia mea!) se numeşte aşa! Spre exemplu, la început Diana era brunetă cu părul creţ şi ochi albaştri! Şi se numea tot Diana...
Întîmplările sunt o combinaţie între realităţi trăite de mine şi ficţiune pură! Nu pot spune încă numărul episoadelor, dar vor mai fi câteva...:)) Ca şi frecvenţă de publicare am stabilit cu Sebi o apariţie la fiecare două zile! Vă pot asigura că, la rugămintea Denisei episoadelor vor fi mai lungi! Vă doresc lectură plăcută!

Weekend de refacere!

De azi până luni nu mai am nici un român în hotel! Intru în refacere că, deh, când se adună mai mulţi români la un loc se lasă cu chef! Când sunt peste 10, deja e petrecere!
Refacere, natură, pick-nick, etc, iată cum îmi voi petrece sfârşitul de săptămână! Şi, voi avea timp de scris! "Nu vreau să fiu Dumnezeu" va mai căpăta nişte episoade care, sper eu, vor stârni mai multe patimi şi comentarii. Oricum, este departe de final!

Paradisul de la Mada

Am plecat până în apartamentul pe care îl ocup în hotel să-mi iau ţigări! Aduse de acasă, că aici un pachet de Marlboro costă 4,5 euro! Şi am dat drumul la tv. Pe Antena 1 erau ştiri şi, culmea, ştiri normale! Aud intro de la una şi când să ies mă întorc! Zicea ceva de Geoagiu Băi, paradis, relaxare! Îmi zic, hop! Schimbare de gândire la fostul hotel, bagă ceva bani în publicitate! Şi rămân să văd ştirea! Surpriză, nu era despre cel mai tare hotel din Geoagiu Băi, ci despre o zonă de o frumuseţe rară, Cheile Măzii!
Am fost de multe ori în acea zonă unde un italian căsătorit cu o româncă şi-au făcut o pensiune decupată parcă din revistele de îndoctrinare creştină, cu peisaje bucolice promise unei vieţi pure, cu bucăţele de rai inserate printre rânduri de prozelitism tenace!
Am revăzut cu plăcere zona de care mă îndrăgostisem, poate unul dintre puţinele locuri de care mi-e dor din zona Geoagiu! Mi-am revăzut şi prietenii, Franco şi Melania, italianul şi românca stabiliţi în locul unde se termină drumul şi începe Raiul, Mada! L-am revazut şi pe Dan Terteci, redactorul ştirii, plimbându-se agale prin râul făuritor al Cheilor Măzii! Şi mi-am adus aminte câtă mizerie a adus râul acela, de undeva de sus, dinspre Balşa, primăvara asta când s-au topit zăpezile! Şi a început să-mi dispară dorul de acea zonă! Şi au început să-mi răsară în minte din ce în ce mai mult gunoaiele (menajere şi umane - cei la care fac referire se cunosc singuri! Poate odată o să îi şi numesc!) care strică farmecul aparte al acelui colţ de rai!
Bravo Dane pentru ştire! Bravo Franco şi Melania pentru că şi eu ştiu cum v-aţi luptat cu şpăgile şi toate celelalte obstacole ca să reuşiţi! Aştept să ne revedem şi să bem o Grappa di Prugno, hausgemacht di Franco! - :)) Asta să vadă lumea ce cosmopolit sunt!

Cât de prost poate fi un om?

De câteva zile mă tot decid să moderez comentariile, apoi revin, apoi scrie din nou cate un idiot ceva, apoi iarăşi introduc moderarea, apoi revin pentru că alţii îmi scriu că nu e bine să cenzurez! Acum am luat decizia finală să las comntariile să apară, cu condiţia ca utilizatorii să fie înregistraţi! Nu e mare lucru, ştiu că cretinii care au ceva personal cu mine îşi vor face zeci de ID-uri! Nu-i bai! Dacă vor sări din nou calul, voi şterge comentariile cu trimitere la viaţa mea personală sau a altor persoane! În rest, consider normal să dau dreptul altor oameni să posteze ceea ce le inspiră rândurile scrise de mine!

Şi, chiar aşa, oare cât de prost poate fi un om care îşi freacă mulţumit mâinile, la adăpostul anonimatului sau a unui ID de idiot: "I-am tras-o lui Stanciu! I-am făcut-o!"? Şi fuge apoi ca un câine umil să-şi ia răsplata! Marş de aici, ăsta nu e un loc pentru proşti! La loc cu tine în biroul ăla unde zaci, pardon, cică munceşti! Noroc că v-a scos de la subsol, că vezi şi tu lumina zilei, şobolane!

Se termină concediile!

Ştiu că sezonul concediilor e pe final! De asta vă fac o propunere super! Dacă încă nu aţi fost în concediu, veniţi la Hotel Sportalm în luna Septembrie şi veţi beneficia de un ""spezial angebot", cum spun nemţii! Adică de cazare la preţuri începând de la 43 euro/persoană/noapte cu demipensiune inclusă sau 18 euro/persoană/noapte numai cazare! Cine doreşte poate să mă contacteze la tel +43-664-7937724!
Vă aştept!

Zi grea!

Azi am o zi grea! Trebuie să mă plimb din nou pe munţi, să merg la golf, să fac shopping! Aşa că voi veni cu forţe proaspete şi după ce voi bea o bere în cinstea lui visurat, căruia îi spun La mulţi ani!, mă voi putea ocupa de scris!

Dilemă

Aseară a fost seară românească la Sportalm Hotel din Westendorf! Adică toată seara a fost muzică românească! Prietenul Nunu Brilinsky a adus din ţară un best of populară, aşa că a răsunat barul de la bowling de muzică ardelenească! După mai multe partide de bowling (pierzătorul dă de băut la toţi ceilalţi) a început o dilemă foarte serioasă pe marginea versurilor melodiei "Ană, zorile se lasă". Cum nu am ajuns la nicio concluzie vă invit să citiţi versurile şi să ne daţi o mână de ajutor:

Ană, zorile se varsă,
Lasă-mă să merg acasă,
La copii şi la nevastă,
Ană, zorile se varsă!

Ană, mândra mea frumoasă,
Stinge lampa de pe masă,
Lasă-mă şi nu mă lasă,
Ană, zorile se varsă!

Că nevasta-i numai una,
Şi copiii tăt'deauna,
Doru face cale-notoarsă,
Ană, zorile se varsă!

Acum e clar, Ana e mândra, adică amanta, de la care personajul pe care îl vom numi generic Ion pleacă dimineaţa! Unde pleacă Ion dimineaţa de la mândră, adică de la amantă? Acasă, la copii si la nevastă! Spune Ion foarte clar că nevasta-i numai una? Spune! Spune clar şi de copii, că-s tăt'deauna? Spune!
Problema este unde face "doru" cale-ntoarsă? La copiii si la nevastă sau o asigură pe Ana că "doru" va face cale-ntoarsă la ea?
Aştept părerile voastre, evident nu de genul: "Poate îl cheamă pe el Doru!":))

Am resetat comentariile

Pentru că am primit multe mailuri în acest sens, am resetat comentariile astfel încât să poată comenta cine ce doreşte! Am rugămintea de a vă abţine de la comentarii privind viaţa personală a oricui! Aceste comentarii vor fi şterse!

Concurs pe autostradă cu final neaşteptat

Mergeam pe autostradă, undeva după Viena cu Skoda Octavia, modelul nou, proaspăt cumpărat. Se întâmpla acum doi ani, când începeam să mă hotărăsc să mă mut în Austria. Dat fiind că plecasem în concediu cu un prieten care mi-a spus că mai vine un prieten şi acela are o Dacie din aia standard, drumul l-am parcurs cam aşa: două ore mers, o oră aşteptat prietenul cu Dacia! Când nu am mai răbdat le-am spus că eu am copil mic în maşină, că am făcut rezervarea la pensiune şi am promis că ajung până seara la zece, că nemţii sunt pretenţioşi când vine vorba de punctualitate, bla, bla...
Zis şi făcut! Descătuşat am luat-o la goana pe care mi-o permiteau cei 110 cai putere! Pe banda din stânga, cea mai din stânga când erau mai mult de două, bagă tată viteză! Se dădeau toţi de-o parte de se umfla băşica în mine cum umilesc eu cu Skoda BMW-uri, Mercedes-uri etc. Ce mai, eram regele autostrăzii. Până când apare în spatele meu o... Skoda! Identică cu a mea, dar gri, nu neagră... continuarea pe visurat .

Puncte de vedere diferite

Ma sună mama azi:
- Salut! Ce faci? Cum eşti etc....
- Bine, totul e în regulă etc....
- Mai plouă în Austria?
- Nu, în sfârşit e cald, cred că azi îs vreo 25 de grade, se poate merge la ştrand! În Deva cum e vremea?
- Aici e în sfârşit răcoare!
- Câte grade sunt?
- Păi, vreo 25....

Puşca şi cureaua lată

Puşca şi cureaua lată este acel hit popular care nu are nevoie, cred eu, de nici o prezentare! L-am auzit prima dată la Geoagiu, anul trecut! Ba, să nu mint, la Casa Elena din Sibiel, o pensiune ceva de vis, la intrarea în frumosul sat din Mărginimea Sibiului.
Puşca şi curaua (ca să respect pronunţia din cântec) lată mi-a marcat existenţa şi continuă să o facă! Fiecare chef de la Geoagiu trebuia să conţină în program şi această piesă!
Aseară, concurs mare la bowling, aici, în hotel! Pe o pistă evoluau nişte nemţi, pe cealaltă românii! Ei, concursul nu era între cele două naţiuni, să nu credeţi asta! Fiecare cu mama lui! La un moment dat unul dintre români, un prieten bun, aduce un CD!
- Pune-l pe ăsta!, zice el!
M-am executat şi încep peise, mai ţigăneşti, mai populare, mai disco, ba şi Marşul lui Radezcki, Dunărea Albastră! Clar, ştiam de undeva ordinea pieselor! Îl întreb de unde are CD-ul? Zice, păi mi l-ai făcut tu, când erai la Geoagiu!
Şi-mi pică fisa că, de fapt alt cretin nu putea face asemenea selecţie decât subsemnatul! Ei, şi după Dunărea Albastră, ce credeţi că începe?
Puşca şi curaua lată! Să vedeţi ce feţe or făcut nemţii când au auzit cum începe să se tânguie torogoata aia! Se uitau destul de ciudat, dar i-am lăsat în pace! Dacă Pepe nu i-a deranjat cu a lui Numai Iubirea, de ce i-ar deranja Puşca şi curaua lată!
Şi iacă aşa power play-ul serii trecute a fost Puşca şi curaua lată! Mai lipseau doi-trei trepăduşi care să se bage în seamă şi să aştepte să plătesc eu consumaţia sau un ciudat care să zbiere că e prea târziu şi să mergem la culcare şi aproape aş fi crezut că sunt la Geoagiu!

Ţara în care doar se zâmbeşte!

În Austria toată lumea zâmbeşte. Unii ar putea zice că toţi râd ca proasta-n târg toată ziua! Nu este aşa! Sunt extrem de politicoşi, în principal lipsiţi de orice stress, complet relaxaţi, deci nu au motive să nu zâmbească. Pe stradă oamenii, dacă îi priveşti în ochi, îţi vor zâmbi! În magazine, în cârciumi, peste tot, toată lumea zâmbeşte!Puţină lume, însă, râde! De ce? Aflaţi de aici !

"Nu vreau să fiu Dumnezeu" se mută!

Începând de astăzi, serialul "Nu vreau să fiu Dumnezeu" se mută de pe blogul unde îl publicam pe visurat . Asta pentru că am fost cooptat în echipa unuia dintre cele mai bune bloguri din România. Cititorii serialului vor putea continua lectura in cadrul rubricii De la Stanciu din Tirol disponibila pe visurat . Astăzi a fost publicat Episodul 1. Cei mai nerăbdători cititori vor fi dezamăgiţi până vom ajunge cu publicarea episoadelor la zi, dar îi rog să aibă răbdare puţin, pentru că aşteptarea le va fi răsplătită!
Jurnal de expat în Austria merge mai departe!

Banc super!

Am auzit ieri de la românii din hotel un super banc. Merita să-l citiţi:

Se duce Ion, într-o seară, în grajd, să mulgă vaca! Se apucă de treabă, dar vaca dă cu piciorul şi varsă găleata în care mulgea Ion. Ion îi leagă piciorul de o scândură de la grajd şi se apucă din nou de treabă. Vaca dă din nou, cu ălalalt picior şi varsă iar găleata. Îi leagă Ion şi celălalt picior, de o altă scândură. Iar se apucă de muls, vaca dă cu coada şi răstoarnă găleata. Se uită Ion la o grindă din tavanul grajdului, ia un scaun, ridică coada vacii să o prindă de grindă, dar nu avea frânghie. Îşi dă jos cureaua şi se apucă să lege coada vacii. Pantalonii, normal că îi cad în vine. În acel moment intră Măria, nevastă-sa:
- Ioi, Ioane, ce dracu' faci?
- I-o pun la vacă, zice Ion distrus, că dacă îţi zic că o mulg oricum nu mă crezi!

Artificiile cu credite pentru locuinţe sunt interzise!

Ştiţi povestea din ţară, cu creditul pe care îl iei, îţi cumperi un apartament, îl închiriezi, chiriaşul îţi plăteşte chirie, care de fapt e rata şi după 10, 20 sau 30 de ani te alegi cu apartamentul? Inclusiv în Deva sunt mulţi care fac lucrul acesta, vânând promoţiile băncilor şi apoi ajungând la 4-5 apartamente, toate în rate, toate cu chiriaşi!
Dacă are cineva ideea să facă acelaşi lucru în Austria să se lase păgubaş! Banca îţi dă rapid credit, cu dobânzi incredibil de bune, dar pentru locuinţă! Dacă te prinde că ai închiriat, ai pus-o. Creditul ipotecar se tranformă într-un credit comercial, cu o dobândă mult mai mare, plus că relaţia ta cu banca s-a dus! plus că pierzi toate facilităţile oferite la contractarea creditului!

O bere pentru calul meu!

Ieri am făcut o nouă plimbare cu un grup de turişti pe muntele pe care se află hotelul. De data asta mai mult pe jos, mai puţin cu telecabina sau maşina. Adică, peste 10 km străbătuţi, mai greu la deal, mai uşor la vale! Şi, la întoarcere am dat peste un micuţ restaurant, situat la fosta staţie mijlocie a telecabinei. Oamenii de acolo, pentru a atrage turiştii, au un adevărat parc de distracţii pentru copii, parc ce include şi doi ponei maturi plus un ponei "proaspăt". Blânzi şi iubitori de copii. Se lasă plimbaţi de copii, mângâiaţi, periaţi, vin la tine la masă, ca nişte căţeluşi! Masculul m-a ginit la masă cu o bere şi a venit să mă întrebe de sănătate!

Nu vreau să fiu Dumnezeu - Episodul 7 şi 8

Pentru că Denisa se pare că este o cititoare pasionată a serialului meu, voi încerca să public mai des episoade ceva mai lungi din povestea care este doar la.... început! Lectură plăcută!
Episodul 1
Episodul 2
Episodul 3
Episodul 4
Episodul 5
Episodul 6
Episodul 7
Episodul 8

Nu vreau să fiu Dumnezeu! - Episodul 6

Serialul continuă cu al 6-lea episod:
Episodul 1
Episodul 2
Episodul 3
Episodul 4
Episodul 5
Episodul 6

Plec!

Nu, nu din Austria, aşa cum şi-ar dori unii, plec la ştrand că e foarte cald şi de mâine va fi foarte multă muncă! Vin iarăşi o gaşcă de români şi mă aşteaptă o săptămână încărcată! Până spre seară vă spun "La bună vedere"!

Cum Dumnezeu?

A plecat prietenul meu venit în scurtă vizită de documentare! A stat puţin pentru că venea din Maroc, unde s-a dat puţin cu Nissan-ul, prin deşert! Nu a apucat să vadă decât ceva din Kitzbühel, din Sankt Johann şi a prins seara de joi în Westendorf. În Westendorf, ca prin mai toate orăşelele din zonă, joia este zi de târg. Fermieri autentici vin cu produse naturale, ţărănci tiroleze vin cu andrelele şi croşetează la faţa locului şosete groase de iarnă, puii se rumenesc la rotisor, la tarabe se vând turte dulci care mai de care mai frumos colorate, artizanii îşi expun creaţiile, se bea bere, se cântă şi se dansează. Toţi localnicii se îmbracă cu mândrie în portul tradiţional, ştiţi, pantalonii aceia scurţi de piele, şosete lungi de lână, femeile în fuste multicolore (nu va speriaţi, ca nu seamana cu tiganii), ca să vă faceţi o imagine click aici, ca să vedeţi cum!

Toată lumea e veselă, amabilă, petrece de pe la ora 14 până pe la 21-22. Apoi se duc, senini, la fel cum au venit, la culcare!

"Cum Dumnezeu trăiesc oamenii ăştia?", mă întreabă Robert, prietenul meu. "Nu au nici o problemă, sunt toţi calmi, amabili, nimeni nu pare obosit, nu se îmbată porceşte, se distrează şi pleacă cuminţi acasă!"

Aşa este! De multe ori, cei care vin aici, mă întreabă chiar pe mine? "Cum Dumnezeu poate fi atâta linişte, cum Dumnezeu trăieşti în pacea asta?"

Da, este foarte adevărat, oamenii de aici par să nu aibă nici un fel de probleme, nici un fel de stres. Şi, cu adevărat, cei de aici au mult mai puţine probleme de rezolvat! Aici, lucrurile fiind puse la punct, nu mai ai nevoie de stres şi alergătură ca să rezolvi multe din cele ce par imosibil de rezolvat în România fără un efort susţinut! Spre exemplu, dacă vrei să îţi faci o casă, e foarte simplu! Depui actele pentru autorizaţie (după ce ai gata proiectul care respectă cu sfinţenie regulile Planului de Dezvoltare sau cum se cheamă el!) şi când ai primit-o, Primăria se apucă şi-ţi aduce la locul de casă (în cazul în care nu există!) DRUMUL ASFALTAT, CURENTUL, TELEFONUL SI APA POTABILA!

Totul este mult mai simplu, necesită mult mai puţin timp pentru rezolvare! Spre exemplu, angajarea mea s-a făcut doar prin telefon, fax şi poştă! Nu a fost necesar nici un drum la forţele de muncă, la casa de asigurări sociale, de sănătate, etc! Prin poştă mi-a venit şi cardul de sănătate, şi permisul de muncă, prin poştă m-a invitat şi prefectura să depun actele pentru rezidenţa permanentă!

Da, iată Robert de ce sunt oamenii aştia atât de relaxaţi! Am ales doar două exemple care ştiu cât de mult mănâncă nervii românilor!

Cât despre mine, dacă nu ar mai fi legătura cu România, lipsa şi dorul de copil, mizeriile care le văd la televizor sau pe care chiar mi le fac unii "prieteni" de acasă, chiar aş putea trăi la fel cu ei! Este foarte confortabil! Este chiar plăcut ca seara să-ţi spargă urechile liniştea de aici decât manele la boxe, urlete pe stradă sau scandalurile nevestei... Cand va fi copilul lângă mine mă voi integra şi eu perfect în monotonia lucrurilor perfecte de aici! Când şi cum Dumnezeu?

Împreună cu o frumuseţe din Tirol

În fundal, impresionanta regiune Zillertal.

Eu împreună cu o frumuseţe locală!

Ceva frumos

După două zile cam bulversante pentru mine dată fiind avalanşa de comentarii am decis că e cazul ca blogul să redevină ceea ce a fost până la luarea cu asalt de către comentatori! Drept pentru care vă voi delecta privirea cu niste fotografii care mai dezvăluie ceva din impresionanta lume a Imperiului, din interiorul inimii Austriei, Tirolul! Fotografiile au fost făcute co ocazia turului făcut împreună cu o fostă bună colaboratore, actuală prietenă din Sibiu, care m-a vizitat împreună cu soţul. Vizita a fost scurtă dar cele două zile au convins-o şi pe ea că în Tirol este o altă lume!

Kitzbühel
















Cazinoul din Kitzbühel















Sankt Johann in Tirol















Kaprun















Zell am See














Astăzi voi avea din nou un oaspete, tot un fost şi viitor colaborator, drept pentru care voi străbate, din nou, drumuri de poveste prin inima Tirolului!

Vă rog!

Vă rog pe toti cei care mai aveţi detalii despre viaţa mea personală să încetaţi publicarea cometariilor. Dacă mai aveţi ceva de spus, faceţi-o pe mess, la Yahoo ID "stanciu_hd". Mi-e deajuns ce mi-au auzit urechile şi mi-au citit ochii! Comentariile au ajuns deja să implice şi vieţile şi relaţiile altora şi nu e corect. Eu mi-am asumat blogul, este un loc public, dar e suficient! Fata mea va creşte o dată mare şi nu e neapărată nevoie să o cunoască pe mama ei în felul acesta! Vă mulţumesc pentru înţelegere!

De ce?

De ce suntem primii care ne bucurăm la auzul că unuia sau altuia îi merge rău? De ce suntem convinşi că dacă cuiva îi merge rău este de datoria noastră să facem să-i meargă şi mai rău? De trebuie să ne întristăm dacă auzim de succesul sau reuşita unui semen? De ce confudăm atât de frecvent noţiunea de a face bine cu continuarea proverbului...? De ce sărim să ajutăm cât putem de mult prăbuşirea cuiva, de ce avem atâta satisfacţie când îl vedem rostogolindu-se la vale? De ce avem pretenţia că suntem sociabili când ieşitul în societate îl facem pentru vânătoare de victime? De ce ne face plăcere aproape organică bârfitul şi şuşotitul? De ce nu spunem în faţă ce avem de spus cuiva? De ce primul lucru pe care îl facem la servici este să ne bârfim la cafea colegii? De ce dracu mai întrebăm invariabil "Ce faci?" după salut când ştim că dacă auzim altceva, mai mult decât binele convenţional, ne stricăm ziua? Sau ne-o facem fericită dacă auzim ceva de rău? De ce suntem avizi de ştirile mondene care spun că ăla sau aia au probleme în căsnicie? De ce atâta satisfacţie în replica "dă-i încolo că şi lor le merge rău!"?
De ce mulţi dintre cei care citesc aceste rânduri nu vor accepta niciodată că suntem aşa?
E clar! Mi se trage tot de la vreme, de la ploaia asta care a început azi dimineaţă! După zile superbe în care am colindat pădurile din jur pentru găsirea unui loc de "treasure hunting" şi a unuia de pick-nick, după o zi de ştrand - ieri - a început iarăşi ploaia, e întunecat, afară sunt 14 grade şi în sufletul meu e gheaţă... Ba, mai mult, la Radio Tirol a început Purple Rain a lui Prince! Nici că se putea mai bine!

Am făcut o greşeală!

Da, am făcut o greşeală postând articolul de mai jos! S-a întâmplat ieri, după o convorbire cu soacra, la nervi! Mi-ar fi foarte uşor să-l scot, dar nu mi-aş respecta principiul potrivit căruia, odată pornit blogul, el va reprezenta efectiv Jurnalul meu, cu trăiri efective şi de moment şi nu cu "editări" ulterioare! Am dat apă la moară mai multora, care comentează diferite articole care fac referire la soţia şi copilul meu! Nici comentariile lor nu le voi şterge, oricât de jignitoare ar fi. În schimb mă voi reţine să mai postez alte amănunte din viaţa mea de om însurat, din respect pentru încă soţia mea! Şi doar pentru ea!

Scuze!

Vroiam, şi aveam, să scriu ceva frumos în seara asta! Nu mai pot! Am vorbit la telefon cu soacra-mea, pentru că de 5 zile încerc să vorbesc cu Petra şi nimeni nu vrea să mi-o dea la telefon! Am vorbit, aşadar, cu soacră-mea, drept pentru care nu mai pot scrie nimic, pentru că orice rând s-ar transforma doar în tirade la adresa acţiunilor ei care mi-au distrus căsnicia!
Cred că dacă voi mai vorbi de câteva ori cu ea, după câtă experienţă am acumulat în anii de căsătorie, voi putea scoate un manual, pentru tinerii căsătoriţi, de gen "cum să vă feriţi de cele mai periculoase şi perverse manevre ale soacrei!" Un sfat gratis: dacă vă spune, cumva, "mamă dragă!" intraţi, imediat în alertă! Dezastrul e aproape!

România, eterna poveste!

Spuneam în articolul Respect sportului românesc că tot la patru ani România îşi ia porţia de respect şi onoare de la Mapamond, pentru că în restul timpului auzim doar lucruri care, de cele mai multe ori, ne fac să regretăm că suntem români!
Aşa s-a întâmplat şi ieri, când m-a pus dracul să mă uit la ştiri! Spuneam că nu o s-o mai fac, dar ca un cretin, invariabil la ora 6 de aici dau drumul pe ştiri! Şi ce-mi văd ochii şi-mi aud urechile? Doi bucureşteni au fost călcaţi de un jeep pe când stăteau la plajă, la Costineşti, pe plajă, pe malul mării. Aşa, ca să înţelegeţi ce spun!
Cu alte cuvinte, un tembel fiţos de 23 de ani din Costineşti şi-a parcat maşina pe malul mării, ca să vadă gagicile ce cool e el şi ce maşină bengoasă are! Şi, când să dea o tură să-şi încorde muşchii şi mai tare, ca să geamă de plăcere piţipoancele, ce să vezi: doi idioţi de oameni simpli veniţi în concediu îşi găsiseră să facă plajă chiar pe plajă, chiar pe nisipul care trebuia să zboare în nori de praf după demarajul său de valoros ce este! Idioţii, pe lângă că-şi găsiseră să facă plajă chiar pe plajă, lângă mare, nici nu au sărit brusc deoparte să poată bengosul să-şi aducă admiratoarele în pragul orgasmului optic off-road! Drept pentru care a trecut nemilos peste ei! Pe femeia a călcat-o pe burtă, pe bărbat la fel!
Concluzia poliţiei? Tânărul şofer va fi amendat pentru că a parcat neregulamentar! Vinovat? El, nu! Administraţia Apelor Constanţa, că nu a pus indicatoare pe malul mării cu parcarea interzisă!!!!!!!!!!!
Vă daţi seama cât de idioţi suntem, noi, adică voi, cei care mai trăiţi în acea ţară, în ochii acestor oameni? În ochii acelui poliţist?
Şi, vă daţi seama ce faţă ar face turiştii străini venind la mare la noi şi văzând indicatoare cu parcarea interzisă scăldate drăgăstos de valurile mării! Ar crede că sunt pentru vapoare!
Oricum, faptul că acelui cretin nu i s-a luat nici măcar permisul spune totul despre felul în care sunt organizate şi cum merg lucrurile în România! Şi atunci chiar îi dau dreptate prietenului Sabin Gherman când spune "M-am săturat de România!"

Nu vreau să fiu Dumnezeu! - Episodul 5

Episodul 1
Episodul 2
Episodul 3
Episodul 4
Episodul 5

Respect sportului românesc!

Ca întotdeauna, din patru în patru ani, România îşi primeşte porţia de onoare şi respect mondial! După ce timp de patru ani se aude despre România doar prin prisma jafurilor, violurilor sau tâlhăriilor emigranţilor români sau a tunurilor date în ţară, sau a accidentelor rutiere din cea mai periculoasă ţară din UE pentru şoferi sau a copiilor uitaţi acasă de părinţii emigranţi, vine rândul Olimpiadei să readucă în mintea mapamondului că România este ţara care a dat lumii pe Nadia, pe Ivan Patzaichin, pe Bela Karoly, pe Octavian Belu sau Mariana Bitang etc!

După ce timp de patru ani suntem primiţi precum cerşetorii la masa bogaţilor, aruncânduni-se firimiturile de la ospăţ, în timpul Olimpiadei ne ocupăm locul de onoare alături de mai marii lumii!

Şi anul acesta se întâmplă la fel graţie celuilat fel de sportivi, nicidecum graţie lui Mutu & Co. (Să fac o paranteză: nu am auzit mai mare aberaţie decât să dăm câte un euro pentru ca Mutu să-şi poată plăti datoria către Chelsea!!!! Auzi ce i-a fătăt mintea "ilustrului gânditor" Borcea! Să dăm bani pentru cocaina lui Mutu! De ce nu s-a făcut la fel pentru fetiţa Laviniei Miloşovici sau copilul lui Drăgulescu? Ei înseamnă ceva pentru sportul românesc, Mutu rămâne un Hagi, cu urme de praf la nas! )

Revenind, gloria ciclului olipmic ne este adusă de sportivi de care lumea îşi aduce aminte că există doar când ne înfioară Imnul cântat pe meridianele planetei! Atunci ne aducem, aminte că sportul, spiritul sportului există prin oameni care nu câştigă într-o viaţă cât ia Mutu când stă pe banca de rezerve un meci!

Fac referire aici la Constatina Diţă Tomescu, la Alina Dumitru, la Georgeta Andrunache şi Viorica Susanu şi, nu în ultimul rând, la Sandra Izbaşa!

Patru medalii de aur, şi cu siguranţa nu vor fi ultimele, înseamnă enorm pentru o Românie în care sportul este nu a cincea, ci a zecea roată la căruţă! Strângând din dinţi, timp de patru ani aceşti oameni s-au antrenat departe de blitz-urile fotografilor şi ziariştilor avizi de elucubraţiile tuturor becalilor din fotbal şi au adus glorie României, glorie la care fotbalul nostru subjugat intereselor economice nici nu are dreptul să viseze!

Gândiţi-vă câţi dintre dumneavoastră aţi auzit de Constantina Diţă Tomescu, atleta care a reuşit aurul la proba rege a Olimpiadei, proba atletului complet, maratonul?

Câţi dintre dumneavoastră ştiţi ce înseamnă viaţa unei gimnaste, dincolo de aberaţiile apărute periodic şi dirijat în presa care îşi aduce aminte de gimnastică doar când se iau medalii de aur sau se fac publice scandaluri comandate şi orchestrate?

Sportul românesc merită respectul nostru! Am dovedit că avem încă şcoală de atletism, de canotaj, de judo şi, mai ales, de gimnastică!

Cum am avut şansa să fiu elev în Liceul Sportiv din Deva şi prin încă socrii mei să fiu mai mereu în preajma Lotului Olimpic nu pot să nu apreciez cel mai mult, poate chiar dincolo de medalia de aur a Sandrei - fără a-i diminua în vreun fel meritele! - dovada perenităţii valorii şcolii româneşti de gimnastică oferită Lumii de către echipa de antrenori coordonată de Nicolae Forminte! Ieri întreaga Lume a primit confirmarea că Şcoala Românească de gimnastică nu stă în numele cuiva, are o valoare intrinsecă care livrează valori individuale la nivel de gimnaste şi antrenori. O face de la miracolul Nadia şi Bela, a făcut-o după ce Bela a rămas în State şi toată lumea a văzut gimnastica decapitată, a făcut-o în epoca Belu şi Bitang, o face din nou, şi încă foarte bine şi în epoca Forminte! Am avut şansa să fiu prezent, în 1994 la Campionatele Mondiale de la Dortmund! Încă de pe atunci, pe culoare, la vestiare se vorbea româneşte! Nu mai e mult până când limba româna va deveni, cu adevărat, limbă oficială în Federaţia Internaţională de Gimnastică!

Mulţumiri şi respect sportului românesc!

PS Ca o satisfacţie în plus, după Sandra, pe locurile 2 şi 3 au fost americancele! Ce poate fi mai frumos decât să vezi tricolorul românesc dominând două steaguri ale celei mai mari puteri mondiale? Cine altcineva poate oferi această satisfacţie românilor decât sportul?

Poză cu un prieten... cam porc!

Cum am avut timp să sortez şi să aranjez fotografiile, am dat şi peste aceasta! Distinsa persoană din foto este trăitoare într-o pensiune de pe malul lacului Hintersteiner şi, mai mult ca sigur, anul viitor va desfăta papilele gustative ale oaspeţilor pensiunii pe aşa-zisul platou de măcelar, pe care îl recomand tuturor gurmanzilor care vin în Austria: sângerete, caltaboş, şuncă, guşă, carne, toate servite calde, cu varză călită alături!

Dar, să revenim! De ce am ales această poză şi de ce am postat-o? Pentru că la plecarea din România nevastă-mea a avut grijă să nu pot lua cu mine poze de acasă! Doar o poză cu Petra a considerat că e de ajuns! Aşa că, nu am poze de nici un fel, cu nimeni! Văzând poza aceasta, mi-am dat seama că, de fapt, ea înlocuieşte cel puţin două poze cu doi "prieteni" de la Geoagiu Băi! Cu singura diferenţă că în această poză, prietenul este sincer! Poate, dacă voi intra în posesia pozelor ce mi se cuvin, voi posta şi faţa "umană" a celor doi prieteni!

Oaspeţi de seamă: Andone şi Gabor

Gata, s-a oprit ploaia care m-a innebunit două zile, e soare, e din nou frumos! Cât timp a plouat m-am uitat prin toate pozele făcute aici şi am dat peste una pe care vroiam de mult timp să o postez! Este o poză cu doi prieteni dragi, care mi-au făcut o vizită la hotel vara aceasta, pe când se aflau cu CFR Cluj în cantonament la Kössen, în zonă! În foto, de la stânga la dreapta: Matthäus - proprietarul hotelului, şoferul de la clubul CFR Cluj, Romică Gabor, Ioan Andone şi subsemnatul, la o masă tiroleză în restaurantul Sportalm! Ce să zic decât "Hai CFR!", mai ia un titlu şi succes în Liga Campionilor!

Îmi plouă în suflet cu lacrimi de copil...

De 48 de ore aici plouă. Mocăneşte, aşa cum numai la munte se poate întâmpla! Şi parcă plouă de-o veşnicie, parcă nici nu au fost zile frumoase, cu soare aşa cum numai la munte poate fi!
Şi parcă plouă şi în sufletul meu, cu lacrimi de copil supărat pentru că i-ai refuzat, firesc pentru tine, nedrept pentru el, un moft de moment! Cu lacrimi de copil trezit prea brusc din somnul dulce, cu lacrimi de copil certat, cu lacrimi de copil la care ai ridicat vocea incoştient, uitând că el nu are nici o vină că există şi că este rodul dragostei tale cu mama lui, cu lacrimi de copil care te enervează pe moment, pe care îl cerţi, după care plângi tu mai mult în sufletul tău pentru că l-ai certat!
Este cumplit să fii departe de copilul tău, să nu poţi vorbi cu el decât atunci când altcineva decide că ai voie, să îţi imaginezi ceas de ceas cam ce face, cam pe la ora asta trebuie să se trezească, acum papă, apoi trebuie să iasă la joacă...
Este cumplit să-ţi fie dor de el, de pozele lui, de glasul său, de hohotele de râs, de hohotele de plâns, de cubărirea aceea tandră la pieptul tău, de cuvintele acelea de o sinceritate dezarmantă: "tati, te iubesc!", de mânuţa aceea mică care se ascunde în pumnul tău, de obrazul fin care se înţeapă în barba ta supnând : "tati, nu te-ai bărberit!", de ochişorii aceia care râd cu toată fericirea din lume adunată în ei sau plâng revărsând întreaga durere a lumii!
Plouă aici de două zile, plouă în sufletul meu cu lacrimi de copil, plouă în sufletul meu cu lacrimi de dor de Petra...

Nu vreau să fiu Dumnezeu - episodul 4

Episodul 1
Episodul 2
Episodul 3
Episodul 4

Cât de rău e să faci bine?

Fumez mult! Din fericire, nu fumez în birou! Ies, de fiecare dată, pe terasă! Astăzi, la un moment dat, am văzut în srumieră un gândac! Este un gândac zburător, cu spatele ca o platoşă, pe care dacă îl atingi îţi miroase mâna îngrozitor câteva ore! Aşa cum spuneam, gândacul a aterizat în scrumieră! Ştiind cum pute, l-am lăsat acolo, în plata Domnului, să se descurce cum poate. Ieşind la încă o ţigară, gândacul tot acolo, acum întors pe spate şi dând din picioare. Cu ţigara neaprinsă l-am întors pe burtă! Am fumat şi am plecat. Am ieşit din nou la ţigară, gândacul tot acolo! Cu un băţ l-am ajutat să iasă. De pe masă l-am aruncat pe podea, să plece! A căzut cu burta în sus. L-am întors şi a luat-o la goană! Ghinion! Un client tocmai trecea şi l-a călcat, făcându-l zob!
Stau şi mă gândesc: dacă nu doream să-l ajut şi-l lăsam în srumieră încă câteva ore, timp în care mai fumam câteva ţigări şi se putea căţăra pe mucuri să iasă din scrumieră, poate era încă în viaţă! Aşa, cu ajutorul meu, a murit subit!
De multe ori suntem ajutaţi în viaţă şi apoi dăm cu capul de nu ne vedem! De parcă era mai bine să nu fi fost ajutaţi, să nu fi ajuns altundeva decât acolo unde ne era locul, unde ne găsisem locul! Cu ajutorul cuiva, am făcut un pas! Apoi, pasul a fost fatal! Fără ajutorul acelui cuiva, nu am fi ajuns la deznodământul fatal!
De multe ori poate suntem ajutaţi şi nici binefăcătorul nostru nu ştie cât rău ne face! La fel cum i-am făcut eu gândacului!
Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu am prea fost ajutat în viaţă! Şi, cel puţin o dată, ştiu că "binefăcătorul meu" a făcut precum eu cu gândacul! M-a ajutat să-mi fie mai rău! Cu diferenţa că eu nu ştiam ce va urma să i se întâmple gândacului! Binefăcătorul meu ştia ce va urma!
Oricum lui (sau ei, ca să poată zice din nou anonimul idiot de la Geoagiu care tot posta comentarii că nu dau nume, nici indicii, nici nu doresc să intru în concret) îi mulţumesc că din ajutorul său, urmat de un mic dezastru, am ieşit întărit şi mai pregătit pentru viaţă...
Noroc că nu a apărut nimeni, atunci, să calce pe mine...

Conversaţii la toaletă

Cred că sunt destul de ciudat! Mi se leagă unele gânduri, atunci când nu prea am ce face, şi cum afară toarnă cu găleata şi sunt cca 10 grade celsius - deci nu am ce face!, ajung de la te miri ce la cu totul altceva! Spre exemplu, în dimineaţa asta am tot strănutat! Şi mi-am amintit de o conversaţie auzită într-o toaletă publică, apoi de un banc. Trebuie să vi le spun:
Am un prieten în Deva care atunci când bea ceva mai mult, îl apucă un acces de strănut ceva de speriat. O ţine câteva minute tot într-un strănut! Eram impreună cu el şi cu un altul, om important, într-un bar! Pe prietenul meu îl apucă strănutul. Ştiind ce urmează, pleacă din restaurant. Eu mă duc la toaletă şi-l găsesc acolo. Strănută! Un tip dintr-o cabină zice: "Sănătate!" Ăsta strănută din nou. "Sănătate!", zice tipul de pe budă! Şi continuă faza asta de vreo cinci ori. Al meu prieten strănută din nou. Tipul de pe budă: "Auzi, de mai strănuţi o dată te bag în mă-ta!"
Şi bancul:
Un tip gonea pe autostradă cu maşina, disperat, spre prima benzinărie pentru că îl apucase subit o diaree. Găseşte într-un târziu o bezinărie şi năvăleşte în budă! Se aşează, îşi dă drumul şi aude din cabina alăturată:
- Salut!
- Salut!, răspunde omul uşor uimit!
- Ce faci?
- Am diaree!, raspunde din nou!
La care se aude din cabina alăturată:
- Dragă, hai că te sun mai târziu că un idiot de alături îmi tot răspunde!

Adio muştar de Tecuci! Vrem seminţe Nutline!

Aseară Raluca, omul care a stârnit rafala Muştar de Tecuci şi-a primit borcanele destinate ei! Mulţumirile s-au transformat în bere şi Jagermeister! Se citea fericirea pe faţa ei când examina borcanele şi mai că le-ar fi deschis acolo în bar să le guste! Şi, apoi, oarecum sfioasă îmi zice:
"Auzi, dacă poţi, spune-le românilor care vin pe la tine să-ţi aducă seminţe?"
"Ce?", zic eu!
"Seminţe, de alea de la Nutline, în pungă mare!"
O fi şi asta ceva, îmi zic în gând! Nu or fi seminţe pe aici!
"Dar ăştia nu au?"
"Ba da, dar sunt nashpa!"
E CLAR, AVEM ACEEAŞI PROBLEMĂ CA ŞI CU MUŞTARUL!
"Bine, le zic", spun.
"Da, dar vezi să le zici să fie obligatoriu de la Nutline, albe cu dungi negre şi obligatoriu să fie mari! Şi seminţele şi pungile!"
Deci, români care veniţi prin zonă, aduceţi pentru Raluca nişte seminţe! Musai de la Nutline şi musai albe cu dungi negre (invers, cică nu e ok!)
Chiar aşa, cine îmi dă rapuns la întrebarea următoare:
Seminţele de floarea sorelui, la fel ca şi zebrele, sunt albe cu dungi negre sau negre cu dungi albe?

Seară românească la Moskito (ghicitoare)

Moskito e un bar din Westendorf mai special, adică o combinaţie de club+disco. Muzică bună, chiar neaşteptat de bună, AC DC, Queen, oricum, mai spre rock decât spre house, tehno sau alte de alea!
Ieri seară, comunitatea română din Westendorf (na, că am trântint-o! Prin comunitate se întelge cei cinci români din Westendorf) s-a dus la acest bar să sărbătorească ceva, nu se ştie ce, poate Sf Maria, deşi nimeni nu poartă acest nume!
Cert este că vinul, berea şi Jagermeisterul au început să curgă. DJ-ul, un tip simpatic, când ne-a vazut (românii mai vechi de aici au tradiţie în acel bar) a dat-o pe muzică românească! Ia ghiciţi ce a pus!?

Plouă în disperare

Parcă vremea a ţinut cu românii mei şi a fost frumoasă cât timp au fost pe aici. De azi, de când nu mai am români în hotel pentru vreo trei zile, a început o ploaie numai bună de făcut bani şi numărat copii sau invers!
Şi când plouă la munte, plouă, nu se joacă! Cică va ţine vreo două zile! Acum, ploaia nu ar fi o problemă, dar e tare deprimantă! Nu m-am mai simţit aşa de toamna trecută, mai precis din noiembrie trecut când am văzut cât de deprimant poate fi Geoagiu Băi toamna! Acum, având timp să judec, nu mă mai mir de ce câte unii de pe acolo au luat-o razna! Cand ai trei anotimpuri pe an (ultima parte a toamnei+iarna+prima parte a primăverii) atât de înfiorătoare nu ai decât varianta să o iei razna sau să te apuci vârtos de băut!
Vestea bună pentru Ardeal e că în vreo două zile ploaia asta, sau ce-o mai rămâne din ea, ajunge în ţară, acolo unde e nevoie de răcoare!

La mulţi ani Mariilor şi Mărioarelor!

De ziua lor, un sincer La Mulţi Ani şi o floare din ... Tirol!

Nu vreau să fiu Dumnezeu - episodul 3

Serialul Nu vreau să fiu Dumnezeu continuă cu episodul 3!

Click ptr Episodul 1
Click ptr Episodul 2
Click ptr Episodul 3

Cât de tăntălău poate fi un om?

Nu mi-a venit să cred că România, după ce a dat lumii nume ca Nadia, Ivan Patzaichin, Bela Karoly, Octavian Belu etc, nume care au scris istoria şi vor rămâne permanent în istoria JO va mai da omenirii un nume care va fi înscris cu litere de-o şchioapă în analele sportului mondial: Valentin Preda!
Cât de tâmpit poate fi un om care se pregăteşte patru ani pentru evenimentul vieţii sale să rateze startul din cauza unui masaj! Ba, mai mult, a privit la televizor cum colegii lui de concurs se pregătesc să ia startul! Ia citiţi ce declară el, conform Prosport :

„Eram în sala de lângă bazin, făcusem încălzirea şi eram la masaj, aşteptând ora să intru în bazin. Numai că, deodată, îi văd pe ecran pe adversarii mei din serie, pe bloc starturi (!). Am sărit repede, am alergat spre start, am ajuns până ca proba să înceapă, numai că, în fuga aceea disperată, nu am mai apucat să îmi iau ochelarii şi casca, iar oficialii nu m-au mai lăsat, fireşte, să intru. Mor de ciudă, sunt foarte supărat!”

Păi să şi fii, măi băiatule, că n-a avut Olipiada, de când este ea, parte de asemenea întâmplări! Şi, mai ales, nu uita că te-ai pregătit patru ani, pe banii statului, pentru acest eveniment! Şi l-ai ratat ca fraierul, stând la masaj, culmea, după ce ţi-ai făcut încălzirea! Ba, ca să fie tacâmul complet, când fugeai că prostu după autobuz ai constatat că nu ai ochelarii şi casca! Bine că măcar ţi-ai tras slipul pe tine, după masaj!

Trei zile fără români

Gata, au plecat ultimii români din hotel şi timp de trei zile nu va mai fi nici un român cazat! A fost o gură de aer, ceva de genul acesta pentru mine, flămândul de Austria, dar doritorul de România sau, mai bine zis, de unii oameni de acolo!
Am avut în vizită oameni de toate facturile, chiar şi rude şi mi-a prins bine recuplarea bruscă la realităţile României, chiar privite doar prin prisma unor oameni care, de bine de rău, îşi permit concedii în Austria!
M-a frapat un lucru: oameni cu stare, pentru care ziua de mâine este departe de a fi o problemă, au ajuns la concluzia că le-ar plăcea să trăiască în Austria, ba, mai mult, şi-au luat cu ei reviste de anunţuri imobiliare în vederea unor posibile achiziţii!
Prin asta am înţeles că nu am fost chiar tâmpit când am ales să trăiesc aici!
În zilele acestea am revăzut Krimml - cascada, Zell am See, Kaprun, Salzburg, Innsbruck, Zillertaller, Pinzgau, Wildschönau şi am constatat că nu mai privesc totul prin prisma turistului, încep să privesc aceste frumuseţi magnifice prin prisma localnicului! Adi, prietenul meu din Viena ar zice că sunt pe drumul cel bun, dacă nu mai cad pe spate de câte ori văd minunăţiile acestei ţări binecuvântate de Dumnezeu! Draghiţa, sârboaica din hotel, care de când am venit aici îmi repetă necontenit că Austria e naşpa şi Serbia e adevărată, îmi spune că în max 5 ani voi fi scârbit de Austria!
Eu, ce să mai zic? Dacă Draghiţa are dreptate şi peste cinci ani voi fi scârbit de Austria, voi putea susţine că au fost cei mai frumoşi ani (excluzând lipsa fetiţei mele) în care am ajuns să fiu scârbit de ceva...
Până atunci, zilele acestea fără români îmi vor permite să mă ocup un pic mai mult de blog!

Incredibila presă din România

De astăzi tastez din nou! Am terminat tururile cu d-na directoare a unei agenţii din ţară, care s-a arătat, la fel ca şi toţi cei care vin aici, super încântată de zonă şi potenţialul turistic al zonei. În cursul zilei voi posta multe fotografii şi detalii despre vizitele făcute! Până atunci nu pot să-mi încep ziua fără a-mi exprima dezgustul vis-a-vis de presa din România, mai bine zis de televiziuni. Este incredibil cum în aceeaşi zi în care ai cucerit un argint olimpic şi un bronz olimpic să începi jurnalele de sport cu egalul Stelei la Galatasaray! Să fim serioşi, Steaua se luptă să acceadă în grupele Ligii Campionilor, unde va fi din nou umilită la fel ca anii trecuţi, iar dincolo ai un loc doi şi un loc trei la Olimpiadă! Ce e mai important? Becali sau efortul acelor sportivi care muncesc patru ani pentru a se auzi de ei o dată şi câştigă în patru ani cât un fotbalist accidentat care stă pe tuşă la un meci de campionat?

Din nou...

Îmi cer scuze pentru pauza de scris, dar la valul de români din hotel a trebuit să fac faţă prin excursii zilnice, pe meleaguri de poveste! Au fost întâmplări frumoase, fiecare devenind prilej de poveste pentru cei care au ales să-şi petreacă aici concediul! A fost şi o reconectare bruscă cu realităţile din România care capătă alte valenţe când le auzi povestite, nu din gura vreunei prezentatoare exaltate de ştiri!
Astăzi vor pleca ultimii români, iar până luni va fi pauză la acest capitol. Apoi, de luni îmi sosesc din nou câteva loturi de turişti din ţară!
Aşa că nu pot spune că nu am avut parte de porţia de românism, de care chiar mi-a fost dor! Chiar am avut o seară de bowling, unde am alternat iodlerele tiroleze cu cântările lui Furdui Iancu. A fost o mixtură teribilă, asezonată cu ceva schnaps de alune şi multe aruncări de bile!
Astăzi mai dau o tură pe la Cascada Krimml, prin Zell am See şi prin Seefeld, urmând ca de mâine să vă povestesc toate cele petrecute, văzute aşa, prin prisma expatului, nu a lucrătorului în turism...

Nu vreau să fiu Dumnezeu!

Serialul continuă astăzi cu un nou episod.
Click pentru Episodul 1
Click pentru Episodul 2

Frumuseţi ameţitoare

De la 1860 m altitudine zona Westendorf - Brixental se dezvăluie într-o privelişte maiestuoasă, cu munţi semeţi sfârtecând norii. Duminică am urcat împreună cu nişte turişti pe Gamenkapel, vârful versantului pe care se află hotelul Sportalm. Călătoria a fost confortabilă însă destul de lungă dată fiind înălţimea ameţitoare a gondolei. Sus, o mulţime de oameni, familii însoţite de copii venite la unul dintre parcurile de distracţie amplasate la cea mai mare altitudine în Europa. De la telegondolă, după circa 800 de m, am ajuns pe vârful unde se lucrează la contrucţia celei mai mari telecabine din Europa! Peisajul care se deschide de aici este superb, având un arc de cerc al vizibilităţii de cca 300 de grade. De remarcat masivul Wilder Kaiser - prima fotografie, care dă numele şi zonei de schi - una dintre cele mai bune din lume, cu 245 de km de pârtii, 95 de transportoare pe cabul, 700 de tunuri de zăpăda (asta, aşa, pentru orice eventualitate). În foto masivul se vede ca şi o coroană stilizată. Las fotografiile să vorbească pentru mine, sugerându-vă să nu rataţi în concediile viitoare ascensiunea pe acest pisc!

Fenomen meteo incredibil!

Aseară am fost martor, alături de toţi oaspeţii hotelului, la un fenomen meteo incredibil! Ploua cu găleata, aşa cum doar la munte poate ploua, cerul era întunecat rău, era cam ora 20,30 şi, brusc, în zare a răsărit soarele! La un moment dat, păşunea din faţa hotelului, era pe jumătate luminată ca ziua, cu soare puternic, iar jumătate în beznă aproape totală! Până m-am dezmeticit şi am luat aparatul foto, care nu este unul superperformant, fenomenul scăzuse în intensitate şi am putut surprinde doar fotografiile care urmează. Care oricum sunt ceva greu de explicat! În foto apare doar soarele, nicidecum luna!

Nu vreau să fiu Dumnezeu!

Acum mai bine de 10 ani am început să scriu o carte! Apoi am întrerupt scrisul! L-am reluat, am întrerupt şi tot aşa! Am decis să o public pe net, în serial, poate astfel voi începe să scriu din nou la ea...
Nu vreau să fiu Dumnezeu!

Zi de Salzburg

Azi mă duc, din nou, la Salzburg, în unul dintre cele mai frumoase oraşa ale Europei! Aşa că voi avea multe poze de postat... Staţi cu ochii pe blog!

Micuţa tiroleză

Iată iubirea vieţii mele îmbrăcată în costumul tradiţional tirolez trimis de mine în România. Îi mulţumesc mamei sale, Diana, pentru că până la urmă a fost cu ea la părinţii mei să îşi primească lucrurile trimise de tati...
Petra mea dragă, poate cineva îi va printa şi da mamei tale acest post şi poate ea ţi-l va citi:
"Să ştii că tati te iubeşte mult de tot şi că îl doare fiecare clipă pe care o petrece fără tine! Să ştii că la tati îi e dor şi de plânsetul tău, care uneori, pe nedrept îl enerva, şi de prostioarele pe care le făceai, dar cel mai dor îi e de mânuţele tale încojurând-i gâtul şi strângându-l tare, tare... Să ştii, fetiţa lui tati, că vei creşte mai mare şi vei veni la tati să mergi la şcoală aici, sau măcar în vacanţe, şi atunci o să recuperăm cât putem din titmpul petrecut departe unul de celălalt! În octombrie tati vine acasă şi atunci o să stai cu el mult, mult... Până atunci să o asculţi pe mami, să fii cuminte şi să te gândeşti la tati tău!
Te pupă tati!"

Nu ma mai uit la stiri!

Am luat astăzi o decizie pentru care prietenul Adi Ovezea din Viena mă vă felicita! Nu mă mai uit la ştiri, cel puţin la ştirile PRO TV de la ora 17. Nu reuşesc nicicum să înţeleg de ce se ucide lumea în disperare, de ce se sinucide, cum de sunt atâtea accidente, cum de sunt atîâţia idioţi care nu văd trenul la trecerea la nivel, cum de sunt atât de mulţi tâmpiţi care iau foc în case şi cum putem fi atât de fraieri să ne lăsăm furaţi de o mână de oameni puşi pe căpătuială!
Văd şi ştirile de la televiziunile germane şi austriece! Ai impresia că aici nu sunt treceri la nivel cu calea ferată, că aici nu se sinucide nimeni, că aici totul e chiar perfect! Fără discuţie, sunt şi aici hoţi, viloatori, etc! Oricum, infracţionalitatea este mult mai redusă, şi, din păcate, de multe ori infractorii sunt români...
Dar mass media nu are nici o plăcere perversă în a prezenta aceste ştiri! Trebuie să fie un accident imens, cu mulţi morţi, pentru ca să intre într-un jurnal. La noi, vezi prezentatorele de la PRO TV cu zâmbetul pe buze, parcă aflate în pragul unui orgasm, spunând galeş : "Astăzi Prutul a mai făcut o victimă sau "A fost violată în propria casă!"

Mania cumpărăturilor la români

Fiecare turist care sosşeşte aici, la hotel, mă întreabă, invariabil, unde se pot face cumpărături la preţuri bune! Mulţi oameni chiar riscă şi îşi ratează concediile, bărbaţii eşuând pe terase în aşteptarea consortelor dezlănţuite la cumpărături! Acum îmi este mult mai clar de ce a tras UE de noi să întrăm în ea! Suntem maniacii cumpărăturilor!
O facem şi acasă, cum altfel putea Carrefour Orhideea să ajungă pe locul II în lume, o facem şi pe afară! La Pandorf, celebrul loc de shopping de la intrarea din Ungaria în Austria se vorbeşte demult româneşte. Mă mir că încă nu se acceptă şi leii la plată!
Zilele trecute, la Zell am See, ne iese în cale zona de supermarketuri, un fel de Outlet local. Normal, oprim şi noi, să vedem ce şi cum! Păi la câte maşini cu numere româneşti erau acolo, nu mai ştiai unde te afli!
De ce oare suntem aşa? Să fie doar o rezultantă a ultimului deceniu sub Ceauşescu, când magazinele erau asemenea muzeelor, dar fără exponate, adică goale? Să fie doar o răzbunare a lipsei continue de bani a românilor, care, atunci când au bani în buzunar nu ştiu cum să-i cheltuiască mai repede?
Sunt convins că şi în Austria vin români în concediu pe credit luat de la vreo bancă! De multe ori când dau de un magazin sau mall, uită că la vreo 100 de m este locul unde s-a născut Mozart, iar produsele din magazin le găsesc şi în România!
Suntem sau nu ciudaţi, cu mania asta a noastră a cumpărăturilor?

De ce e atât de multă curăţenie aici

Fiecare român care sosşte în Austria este izbit de curăţenia care ajunge chiar să te enerveze uneori...
Nu tu pet-uri, pungi de plastic, mucuri de ţigări, nimic, pe marginea drumurilor. Păşunile, aşa cum spuneam şi cum se poate vedea la tot pasul sunt impecabile, rivalizând cu terenurile de golf. Gospodăriile ţăranilor sunt la fel, impecabile. Lemnele pregătite pentru iarnă (da, multă lume foloseşte aici lemnul drept combustibil pentru centrale sau chiar sobe!) sunt tăiate perfect egal şi clădite în jurul zidurilor caselor, sub streaşină. Nu există gospodării unde să fie vraişte în curte, să zacă tot felul de lucruri fără nici o întrebuinţare imediată în secolul acesta. Puţinele fabrici, în special cele de prelucrare a lemnului, lucesc de curăţenie, de ai impresia că şterge cineva cu mopul curtile din oră în oră!
De ce se întâmplă toate acestea? Această întrebare mă frământă de când am călcat prima oară în Austria! La fel i se întâmplă oricui soseşte aici. Nu poţi să nu îţi pui întrebarea "cum de este posibil atât de curat?"
Unicul răspuns de până acum l-am primit zilele acestea, culmea!, de la un român. Acesta a emis următoarea frază, genială prin simplitatea explicaţiei sale:
"Este foarte clar! Aici este atât de multă curăţenie pentru că ei o au dintodeauna şi trebuie doar să o întreţină. În România ar trebui făcută întâi o curăţenie generală - ca şi în Ardeal, de Paşti şi Crăciun - şi apoi întreţinută!"
Cred că această explicaţie este cea mai plauzibilă de până acum! Problema este că, în România murdară de secole, ne-ar trebui secole să facem curăţenie. Apoi, câteva secole să învăţăm să o păstrăm! Şi, apoi, vom fi o ţară la fel de curată precum Austria!

Vând muştar de Tecuci!

Şi au venit românii... Sunt mulţi şi, se pare, mulţi dintre ei au citit blogul, drept pentru care am o provizie de Muştar de Tecuci de o să mă ţină până la anul! Dacă vor continua aşa, îmi deschid un magazin on-line cu muştar de Tecuci, pe care îl voi vinde la licitaţie, fiind plimbat prin vechiul Imperiu, deci fiind un muştar superior!
Cum am primit primele două borcane (astea, primele mi-au fost trimise de tata) le-am deschis! Pe amândouă, şi asta nu fiindcă sunt cretin, ci pentru că unul era dulce, altul era iute! Drept să spun, am rămas puţin dezamăgit! Motivul? Aveam să-l aflu după ce am început să consum bani pe telefoane în ţară să văd ce nu dă bine în ecuaţie de nu e muştarul de Tecuci bun. Şi am aflat că, ai mei, vrând să dovedească că mă preţuiesc, nu mi-au cumpărat cel mai ieftin muştar de Tecuci, la pahar de plastic, ci unul mai cu fiţe, la borcan! Prevăzători, mi-au pus lângă şi un muştar de masă, fabricat de un srl de pe lângă Bucureşti, care chiar era mai bun! Da, nu râdeţi, am desfăcut toate borcanele primite!
După două zile vine o altă familie, din Tg Mureş, care mi-aduce, de data aceasta, muştar de Tecuci la pahar de plastic, ieftin! Ăla e cu adevărat bun! Şi am continuat să primesc...
Acum, am vreo opt borcane (şi mai primesc săptămâna asta!) şi pahare de muştar de Tecuci, aşa că o să primească şi Raluca şi îi păstrez unul şi lui Julius . Cu restul...
Şi, am şi eu o întrebare, două poate mă ajută cineva: cum Dumnezeu poate fi fabricat Muştarul de Tecuci de mai multe firme? Care e cea adevărată? Se fac falsuri după Muştarul de Tecuci? Că văd că deja îl scriu cu literă mare, de parcă e marcă! Pe când timbre de siguranţă la muştar? Este Muştarul de Tecuci o marcă înregistrată, proprietatea cuiva? Că poate ne trezim ca mâine că o înregistrează bulgarii la UE şi noi luăm, din nou... Cu muştar, să nu ni se aplece!

Fotografiile promise!

Nu e nevoie de cuvinte...

Din nou pe drumuri de poveste

Am fost ieri, împreună cu nişte oaspeţi ai hotelului, pe un traseu pe care voi merge cu plăcere ori de câte ori voi avea ocazia: Wetsendorf - Kitzbühel - Zell Am See - Kaprun - Krimml - Zillertaller Strasse. Zell am See este una dintre cele mai renumite staţiuni, de iarnă şi de vară a Austriei! Aici poţi întâlni cea mai colorată paletă de turişti, de la ruşi băutori de vodcă la arabi însoţiţi de câte patru neveste inveşmântate tradiţional, cu faţa acoperită. Ieri era plin de români în Zell am See, care nu este o staţiune ieftină. La fel şi în Kaprun, unde am avut ocazia să întâlnim şi o maşină cu numere de HD. Nu pot spune că era lucrul dupa care mă dădeam în vânt, dar parcă dă bine să vezi români prin staţiunile de lux din Austria...
Lacul din Zell am See este unul dintre cele mai curat din Austria! Şi ştiu oamenii ăştia să aibă grijă de ele... Credeţi că veţi vedea vreun fiţos cu jet-ul pe valuri? Nici pomeneală. Pe lac nu se circulă decât cu ambarcaţiuni cu vele sau acţionate electric! Astfel poluarea de orice fel, inclusiv cea fonică, sunt evitate!
Masa am servit-o pe o terasă cochetă tot din Zell am See! Se minunau românii noştri cum de pot fi pline terasele, dar din nici un difuzor nu razbătea vreo muzică mai tare, ceva acolo, un Guţă sau Salam, sau mai ştiu eu ce! Cred că dacă mai stau mult pe aici, din turişti şi ei vor deveni expaţi!Oamenii, civilizaţi, savurau parcă fiecare secundă din concediul meritat...
Uitasem să povestesc până acum! De când am venit în Austria simţeam că ceva nu e în regulă mergând pe stradă. Cu timpul mi-am dat semama că din peisaj lipsesc aproape cu desăvârşire fetele frumoase! Şi ăsta e adevărul! Greu găseşti o localnică după care să întorci capul! Ieri, la Zell am See, altfel stătea treaba! Mult mai des aveai de ce să-ţi suceşti gâtul plimbându-te pe stradă! Când am văzut întradevăr o femeie frumoasă, am oprit să o ascult ce vorbeşte la telefon! Vă daţi seama că vorbea în română?!
De la Zell am See am luat-o spre Krimml. Am fost ieri pentru a şasea oară la cascada cu cea mai mare cădere de apă din Europa (ca să îl aprob pe prietenul Adi care într-un comentariu m-a atenţionat că în Islanda se află cea mai mare cascadă, la Krimml fiind cascada cu cea mai mare cădere de apă!), dar de fiecare dată mă voi duce cu plăcere! Impresionanta forţă cu care loveşte apa stânca transformându-se în vapori desfată privirile oricui şi îţi aminteşte cât de efemeră poate fi puterea, precum a apei, care după ce loveşte stânca se transformă în stropi mici şi inofensivi...
Şi aici la cascadă era plin de arabi! Deja erau prea mulţi pentru o singură zi! Ne puneam întrebarea oare de ce năvălesc ăştia aşa la cascadă. Până când Sorin, unul dintre românii din hotel, a venit cu răspunsul! Ăia, la cât deşert au, visează doar apă, multă apă! Şi de aia merg la cascadă, să se sature de privit apa! Mă şi gândesc cum îşi spun arabii în gând, văzând atâta apă curgând: "Ce risipă!"
Şi de la Krimml, înapoi spre Westendorf, pe Zillertaller Strasse, adică pe un altfel de transfăgărăşan, care urcă până la 1600 de m. Priveliştile de aici sunt uluitoare, Zillertaller Arena (zona lor de schi) adunând şi vara mii de turişti! Românii mei se tot minunează de verdele păşunilor (am aflat secretul şi vi-l voi împărtăşi) tunse precum gazonul şi au impresia că peste tot sunt numai terenuri de golf (nu că nu ar fi destule şi alea, dar aşa arată locurile unde îşi pasc ăştia vacile!)
Sper ca în surt timp să mă descurc cu tehnica asta... şi să postez şi fotografiile care sunt mai grăitoare decât orice alt comentariu!

Zi de cascadă

Astăzi plec cu turiştii români la Cascada Krimml, cea mai mare cascada din Europa, la Zell am See, Kaprun şi apoi pe Zillertaler Strasse, un transfăgărăşan din Austria, superb! Aşa că voi posta cât de repede poze din zonele acestea ireal de frumoase! Plus că mai sunt multe de spus... Pe diseară!

Dreptate avea Denisa!

Citeam pe blogul denisei despre un pasaj în lucru, pe DN7, la trecrea la nivel cu calea ferată de la Cugir! Cum a stat ea la coadă, ore în şir! Apoi văd pe Observator acelaşi lucru, cozi de zeci de km din cauza unor minţi luminate care consideră luna august (lună a concediilor în toate statele civilizate, chiar şi în România) propice pentru obstrucţionarea principalei artere de intrare în România dinspre Occident!
Ne mai mirăm apoi că ne înjură toţi şi fug investitorii ca dracul de tamâie când aud de România! Păi, de parcă nu era deajuns subdimensionarea celebră deja a căii rutiere, mai şi ne apucîm de reparat o trecere de nivel care are mai mulţi ani de adunat înjurături de la şoferi de câţi ani de viaţă am eu (38).
Vara aceasta, de fapt încă din primăvară, DN 7 a scos sufletul şoferilor. Întâi au fost lucrările de modernizare, asfaltare sau cum s-o numi dintre Zam şi limita judeţului Hunedoara spr Alba. Apoi, să nu uităm că de câţiva ani durează repararea podului de la Ilia! Acum a mai apărut şi pasajul de la Cugir! După bunul obicei, circa o lună va dura reparaţia! Succes... Răbdare şi tutun! Mă gândesc la autocarele cu turişti străini, ce vor zice ei, cât vor înjura momentul alegerii României ca destinaţie sau tranzit!

Westendorf, pământ românesc!

Iată pohta ce-am pohtit! La început mai timid, apoi din ce în ce mai vârtos, românii vin la Westendorf! Săptămâna aceasta se poate spune că avem o concentraţie foarte mare de români aici! De fapt, nu există zi în luna august fără câteva familii de români în Sportalm hotel! Se simte deja acest lucru pe stradă, unde tot mai des se aude cineva vorbind româneşte!
Şi o simt, din plin, eu aici la hotel. Aseară pot spune că am avut seară românesacă, din aia cum scrie la carte, cu palincă, slănină, brânză telemea şi roşii, toate din România! Doamne, cât de bună poate fi pita de Turdaş, pe vatră, făcută în cuptor cu lemne, cu slană, brânză şi roşii, de-alea urâte ele, dar cu ce gust...!

Trăim în Austria, şi asta nu ne ocupă tot timpul

Este clar că titlul mi-a fost inspirat de motto-ul (vorba lui "motto", cum ar zice unii mai culţi) emisiunii "În gura presei" difuzată de Antena 3. Aşa cum o făceam şi în ţară, graţie tehnicii şi bunei funcţionări a Boom TV (asta, da reclamă!) îl urmăresc pe Mircea Badea! Poate şi numai pentru a-i auzi încheierea, celebră deja, pe care Cristoiu o foloseşte tot ca motto la însemnările sale de weekend!
Câtă dreptate are Mircea Badea! Trăitul în România chiar îţi ocupă tot timpul! A trăi este un alt verb în România, un verb sinonim cu a-ţi petrece timpul reuşind să trăieşti! Asta da încercare! Cum ar suna o întrebare, dealtfel destul de des auzită de la localnicii de aici: " ce făceai în România?" urmată de răspunsul "trăiam!"? Ciudat în urechile lor, normal în ale noastre!
Acum, după două luni de Austria înţeleg de ce nu aveam timp liber, timp suficient pentru familie, timp pentru citit, pentru meditaţie, poftim!, pentru scris pe blog: trăiam, şi asta îmi ocupa tot timpul!
De două luni încoace trăiesc în Austria! De două luni încoace simt că nu-mi petrec viaţa doar trăind, simt că fac ceva, nu neapărat cuantificabil în bani! De două luni trăiesc (e drept, departe de Petra), şi asta nu-mi ocupa tot timpul!

Portocale alpine

Daca aţi crezut vreodată ca la munte nu cresc portocale sau lămâi, vă înşelaţi! Fotografiile următoare sunt făcute azi dimineaţă, după ploaie! Şi, după cât se pare, şi portocalele şi lămâile, dar şi florile, celebrele flori de la pervazul oricărei case din Austria, se bucură de picăturile de ploaie şi privesc cu speranţă spre soarele care stă să răsară...